web analytics

Pascal Salin, radicalul rational (I)

Gabriel Mursa

Gabriel MURSA – Presedintele Institutului Friedrich von Hayek Romania

Oricat de pesimisti am fi, noi, europenii, traim intr-o societate civilizata. Gandim, ne exprimam si circulam liber, dispunem de o prosperitate la care strabunicii nostri nici nu visau. Razboaiele au devenit tot mai rare, iar gandirea rudimentara, specifica societatii autarhice, care a stat la baza atator lucruri rele, de-a lungul celei mai mari parti ai istoriei umanitatii, pare sa se estompeze tot mai mult. Astazi, gandim, invatam, muncim, scriem carti sau facem afaceri intr-o societate deschisa. Principiul fundamental dupa care se ghideaza tipul de ordine sociala ai carei membri suntem este cel al libertatii individuale. Intr-o carte scrisa acum aproape doua veacuri, François Guizot, intelectual ilustru, prim-ministru al Frantei de la acea vreme, sustinea ca istoria “batranului continent” inseamna, de fapt, o aspiratie neostoita a omului catre civilizatie. Dupa spusele sale, unul din principiile fundamentale care au stat la baza disolutiei ordinii sociale primitive si care au permis avansul lent si fragil al umanitatii spre civilizatie a fost libertatea personala.

Oamenii au reusit sa se lepede, intr-o masura tot mai mare, de primitivism, de xenofobie, de mentalitatea razboinica si de saracie pentru ca au invatat si continua sa invete sa-si regleze relatiile dupa principiul abtinerii de la utilizarea coercitiei sistematice si al corolarului sau, proprietatea privata. Insa, libertatea individuala, deci, civilizatia, nu a fost niciodata un cadou pentru oameni. Ea a trebuit dobandita cu eforturi titanice, dupa cum a trebuit sa fie aparata zi de zi. In aceasta lupta nesfarsita, intelectualii au jucat un rol fundamental. A trebuit ca ei sa-i justice importanta extraordinara, s-o fereasca de pericolul folosirii pe post de moneda de schimb, utilizata pentru a intra in posesia unor avantaje meschine si temporare, sa lupte neincetat pentru a o feri de pericolul tiraniei. Daca, in prezent, ne bucuram de binefacerile libertatii, datoram acest fapt esential al conditiei noastre de oameni civilizati aparatorilor ei neobositi, veritabili cavaleri ai libertatii. Astazi, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi aduce un omagiu unuia dintre cei mai consecventi cavaleri ai libertatii, domnul Pascal Salin, profesor emerit la Universitatea Paris-Dauphine.

In Franta, natiunea despre care François Guizot spunea ca s-ar afla la originea raspindirii civilizatiei in Europa, traditia ce a facut din salvgardarea libertatii un scop fundamental are radacini intelectuale ce coboara, cel putin, pana la Montesquieu sau Robert Turgot. In orice caz, pe langa cei deja mentionati, ea cuprinde intelectuali precum Tocqueville, Benjamin Constant, Jean-Baptiste Say, Frederic Bastiat sau, in secolul al XX-lea, Raymond Aron, Jacques Rueff, Henry Lepage.

Insa, acum jumatate de secol, Friedrich Hayek scria: “pentru ca vechile adevaruri sa-si mentina puterea asupra spiritului omenesc, ele trebuie reformulate in limbajul si conceptele generatiilor succesive”. Or, cum libertatea este unul din aceste “vechi adevaruri”, care ar trebui sa calauzeasca spiritul omului civilizat, este datoria fundamentala a oricarui carturar onest sa faca astfel incat acesta sa poata fi adaptat vremurilor. Marele merit al profesorului Pascal Salin este tocmai acela de a reformula si de a cultiva principiul fundamental al libertatii individuale in limbajul generatiilor din a doua jumatate a secolului al XX-lea si primele decenii ale secolului al XXI-lea. Evident, dumnealui o face de pe pozitiile unui profesor de finante publice si teorie monetara la una dintre cele mai prestigioase universitati din Franta, Paris-Dauphine.

Demersul intelectual remarcabil al profesorului Salin debuteaza acum jumatate de veac, cand a devenit licentiat in sociologie si a finalizat cu brio studiile doctorale in stiinte economice (1965). A devenir profesor universitar (la numai 27 de ani), mai intai la Poitiers si Nantes, iar incepand cu anul 1970, la Universitatea Paris IX Dauphine. In acele vremuri, economistii lumii occidentale se ghidau dupa principiile formulate de J. M. Keynes in anii 1930-1940. Mai mult decat atat, intelectualii francezi ai acelor vremuri (ultima parte a anilor 1960 si prima parte a anilor 1970) erau cuceriti de ideile lui Marx. Cu toate acestea, profesorul Salin imbratiseaza conceptiile unuia dintre cei mai influenti economisti ai secolului al XX-lea, in mare voga la acea vreme in special in Statele Unite, Milton Friedman. Acest lucru i-a permis tanarului profesor de la Universiteatea Paris-Dauphin sa-si concentreze energiile asupra teoriei monetare. Astfel, devine interesat de teoria cantitativa a banilor, de legatura dintre moneda si balanta de plati si de dezvoltarea unei teorii schitate de M. Friedman, respectiv, cea a venitului permanent, motiv pentru care este considerat ca fiind principalul adept al monetarismului din Franta.

Apropierea lui Pascal Salin de monetarismul lui Milton Friedman nu viza doar aspecte de ordin tehnic. Dupa cum bine se stie, Friedman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie in 1976, era liderul Scolii de la Chigago, o scoala, care, dincolo de studiile remarcabile realizate in legatura cu fenomenele monetare, reprezenta cel mai influent bastion al liberalismului la acea vreme. In lucrarile lor, acesti economisti monetaristi pledau pentru libertate, proprietate, piata libera, privatizare, liber-schimb, intr-un cuvant, argumentau, cu ajutorul teoriei monetare in favoarea apararii, prezervarii libertatii individuale si a societatii libere. Acesta este contextul in care profesorul Salin isi publica primele carti, Une contribution à la théorie du revenu permanent, Presses Universitaires de France, Paris, 1965 (in calitate de co-autor), Le franc contre l’expansion, Paris, Cujas, l969 (scrisa alaturi de J.D. Lafay et M. Giboin), Economie internationale, T.I: Economie financière, Paris, Armand Colin, collection U, l974.

O schimbare importanta a conceptiei sale s-a produs in a doua jumatate a anilor 1970, prin apropierea de teoriile Scolii austriece de economice. Desi se situau pe pozitii similare in ceea ce priveste sustinerea valorilor fundamentale ale societatii libere, intre Scoala de la Chicago si Scoala Austriaca exista o diferenta importanta relativ la rolul statului in chestiuni monetare. M. Friedman si colegii sai de la Universitatea din Chicago acceptau rolul statului in sistemul monetar prin intermediul bancii centrale, care avea ca scop adaptarea cantitatii de bani din sistemul productiv la rata cresterii economice. In schimb, economistii Scolii austriece ramaneau, in linii mari, pe pozitiile formulate de Ludwig von Mises in excelenta sa carte despre moneda, The Theory of Money and Credit (1912). In esenta, pozitia austriaca era urmatoare: societatea libera trebuie sa functioneze ca o ordine spontana, auto-reglata, ce se ghideaza dupa un principiu fundamental – libertatea individuala. Sistemul economic, parte a acesteia, nu poate functiona altfel. In consecinta, economisti precum Mises, Hayek sau Rothbard au concluzionat ca intre idealurile unei societati libere si functionarea unei institutii centrale de planificare (banca centrala) exista o incompatibilitate evidenta. De aceea, economistii austrieci au considerat, aproape fara exceptie, ca planificarea rationala a activitatilor economice prin intermediul unei banci centrale, chiar daca este limitata, contravine principiului liberal al extinderii in limite rezonabile a libertatii personale. Acesta este motivul pentru care acesti intelectuali, de o pedanterie iesita din comun, considerau ca monetarismul Scolii de la Chicago face importante compromisuri in ceea ce priveste libertatea individuala.

Dupa contactul cu teoriile Scolii austriece, profesorul Salin se apropie tot mai mult de Hayek, care ii va prefata o carte, si de Mises, in principiu, de filosofia acestora. Intr-un excelent eseu, Guido Hülsmann scrie ca acesta este momentul in care intelectualul Pascal Salin, economist din anii 1960, gentleman dintotdeauna, devine radical, in sensul bun al cuvantului. In Tribute to Ludwig von Mises, Friedrich Hayek scria despre fostul sau profesor: “To me, Professor Mises is and remains above all, a great radical, an intelligent and rational radical but, nonetheless, a radical on the right lines“. O asemenea remarca i se aplica perfect profesorului Salin: un radical, insa unul inteligent si rational. Intr-adevar, cartile sale scrise dupa sfarsitul anilor 1970 poarta aceasta amprenta a radicalismului inteligent si rational. In fond, nu avem de-a face cu extremisme, ci cu o pozitie mai intransigenta si mai rafinata in apararea societatii libere si a corolarului ei din perspectiva economica, piata libera. Acest lucru este usor de sesizat in cartile publicate incepand cu anii 1980: L’arbitraire fiscal, Paris, Robert Laffont, l985, a careia a doua editie a fost intitulata L’arbitraire fiscal ou comment sortir de la crise, Genève, Editions Slatkine, 1996 (tradusa in japoneza, spaniola si italiana); La vérité sur la monnaie, Paris, Odile Jacob, 1990; Macro-économie, Paris, Presses Universitaires de France, 1991 (tradusa in limba slovaca); Libre-échange et protectionnisme, Paris, Presses Universitaires de France, collection “Que sais-je ?”, 1991 (tradusa in chineza, 1997), re-editata cu titlul, Le libre-échange, Paris, Presses Universitaires de France, collection “Que sais-je ?”, 2002 (tradusa in italiana cu titlul Globalizzazione o barbarie. Piccolo manuale contro i protezionismi,  Istituto Bruno Leoni, 2006); La concurrence, Paris, Presses Universitaires de France, collection “Que sais-je ?”, 1995 (tradusa in rusa si italiana); Français, n’ayez pas peur du libéralisme, Paris, Odile Jacob, 2007; Revenir au capitalisme… pour éviter les crises, Paris, Odile Jacob, 2010 (tradusa in italiana si in bulgara). Acestora li se adauga nenumarate studii si carti scrise in calitate de co-autor.

Am lasat la sfarsitul acestei enumerari, in mod intentionat, ceea ce poate reprezenta cartea-sinteza a operei profesorului Pascal Salin, Libéralisme, aparuta in anul 2000 la prestigioasa editura pariziana, tradusa in italiana, spaniola, araba si, nu in ultimul rand, romana, chiar de editura Universitatii “Alexadru Ioan Cuza” din Iasi, o lucrare in care se regasesc marile temele ale demersului sau intelectual din ultima jumatate de veac.

Una dintre acestea priveste sistemul monetar. Pascal Salin a dedicat o buna parte a carierei sale studiului fenomenelor monetare. La inceput, pozitiile sale se apropiau, mai curand, de cele ale monetaristilor de la Chicago, favorabile, in principiu, cursurilor flotante si existentei unei banci centrale, institutie despre care se credea ca ar fi capabila sa ajusteze oferta de moneda la ritmul de crestere a volumului de bunuri si servicii. In ciuda faptului ca economistii din jurul lui Milton Friedman erau adepti convinsi ai pietei libere, conceptiile lor despre moneda si sistemul bancar pareau sa infirme acest lucru. Pe o pozitie mai putin echivoca se afla Scoala austriaca de economie. Monetaristii militau pentru libertate economica, insa justificau monopolul statului asupra emisiunii monetare. Pe de alta parte, economisti precum Mises, Hayek sau Rothbard pledau pentru extinderea binefacerilor concurentei la domeniul emisiunii monetare.

Nota: Ideile acestui articol au fost prezentate sub forma unui Laudatio cu ocazia acordarii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi profesorului Pascal Salin, de la Universite Dauphine Paris.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *