web analytics

Mintea de pe urma: Compensarea operativa a obligatiilor statului cu cele ale creditorilor bugetari

Ionel BostanIonel BOSTAN

In sfera relatiilor financiare publice apare frecvent cazul existentei obligatiilor reciproce intre stat si unele persoane fizice/juridice. Numarul hotararilor judecatoresti prin care unele institutii, in calitate de reprezentante ale statului sunt obligate la acordarea unor despagubiri, este apreciabil. Neexecutarea acestora in mod voluntar constituie motiv pentru inceperea anevoioaselor si costisitoarelor executari silite. Implicatiile sunt intuibile, afectandu-se, uneori grav, activitatea institutiilor debitoare. Pe de alta parte, nu trebuie neglijat nici faptul ca avem de-a face cu o majorare a cheltuielilor judiciare si de executare. Evident, solutia ar parea simpla: de moment ce in discutie e vorba de obligatii reciproce, certe lichide si exigibile, detinandu-se (de catre stat si diversi) ambele calitati de creditor si debitor, sa se recurga direct si imediat la stingere prin compensare.

Doar ca rigorile impuse de regulile de administrare a bugetului de stat nu permit nici pe departe acest lucru. Mecanismul birocratic presupune existenta unor resurse alocate in contul de cheltuieli pentru a se putea finaliza operatiunea de compensare prevazuta de lege. Iar alocarea efectiva necesita un anumit timp, dincolo de existenta ca atare a resurselor. Realizarea operatiunilor bugetare inerente compensarii, in conditiile in care, printr-o hotarare judecatoreasca se stabileste o obligatie de plata pentru care nu exista la momentul punerii in executare alocatia bugetara necesara, reclama crearea unui mecanism bugetar special. Acesta trebuie sa permita majorarea atat a veniturilor bugetului de stat cu suma supusa compensarii cat si a cheltuielilor institutiilor sau autoritatilor publice, in sarcina carora cad respectivele obligatii. Observam ca in acest spirit au fost gandite si recentele reglementari privind “compensarea de drept a obligatiilor de plata ale Statului Roman, rezultate din hotarari judecatoresti/ arbitrale, pronuntate de instantele nationale/ internationale, cu obligatiile creditorilor/ cesionarilor acestora fata de bugetul de stat”. Regasite in cuprinsul unei OUG privind instituirea unor masuri fiscal-bugetare (deocamdata in proiect, pe masa Executivului), acestea sunt menite sa rezolve tehnic realizarea compensarilor pentru toate situatiile. Acum scrie simplu si clar (Art.IV, alin.5): “Compensarea se realizeaza prin debitarea unor conturi de venituri, deschise distinct pe tipuri de bugete, venituri din compensarea creantelor din despagubiri si prin creditarea conturilor corespunzatoare de venituri reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri datorate bugetului general consolidat”. Astfel, a trebuit sa treaca zece ani, pentru a adapta o norma la realitatile executiei bugetare. In tot acest timp, cand s-au generat probabil cheltuieli deloc de neglijat prin imposibilitatea realizarii compensarilor, ne-am “impiedicat” de un banal articol (116) din Codul de procedura fiscala, care presupunea (exclusiv) ocolitoarea solutie a operarii pe conturile de venituri ale bugetului de stat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *