web analytics

Macroeconomisti si microbisti

Octavian-Dragomir JORA

Zic unii intelectuali aroganti, printre multe alte arogante, ca nimic nu este mai rar in vestiarul echipelor de fotbal decat cartile, cele de citit. Raritatea in sens statistic este rasturnata de cea economica, fiindca atunci cand apare un asa totem el devine, raportat la nevoile arhetipale ale mingicarului, unul abundent spre nefolositor. Totusi, fotbalistii nu sunt doar vietati animate de instinctul mingii; intelectul lor, disciplinat, poate deveni, de la o faza la alta, ba torent, ba stavilar in calea arabescurilor de driblinguri si caligrafiilor de pase ale talentatilor puri; dupa cum nici consumatorii-spectatori de driblinguri si de pase nu sunt neaparat fiinte rudimentare savurand, gregar, pastise (diluate in prezent) ale reprezentatiilor ludic-letale din antice arene.

“Cupa Europa League” a fost la Bucuresti, spre a se odihni in bratele goleadorilor de la Atletico Madrid, biruitorii lui Athletic din Bilbao. Spaniole, dupa jurisdictia statala; spaniola si, respectiv, basca, dupa jurisdictia spirituala; europene, dupa jurisdictia UE(FA); mondiale, dupa jurisdictia universalista a fotbalo-sferei. Atleticele au venit in Romania intr-un exercitiu de “conquista” purtat de fotbalul iberic inclusiv la ultimul Euro (de fotbal, nu monetar), fie si in vadit defazaj cu economia/societatea care il exporta, retrogradata de criza in “segunda recesión”. In asa vremuri, fotbalul devine, da, deopotriva “paine si circ” pentru gloate, dar, dincolo de asta, ramane si o experienta subtila, un microcosm social in care capetele patrate nu se pot slefui doar frecate cu “balonul rotund”.

“Dintre toate lucrurile lipsite de importanta, fotbalul este de departe cel mai important”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea. Din schismatica Anglie (deopotriva fata de catolicism si fata de “ortodoxia” volanului asezat in stanga), Brian Clough (celebru fotbalist practicant) o da in axiologia creatiei, spunand ca daca “Dumnezeu ar fi vrut ca acest joc sa se practice in aer, ar fi asezat dintru bun inceput iarba pe cer”. Bill Shankly (legenda a celor de la FC Liverpool) verticalizeaza cu gandul in transcendent: “Unii oameni cred ca fotbalul este o problema de viata si de moarte. Sunt consternat de o atare atitudine. Ii asigur ca este mai mult de atat”. Dusi sau nu la biserica ori biblioteca, fotbalistii mari au avut, neindoios, un Weltanschauung.

“Am cheltuit o groaza de bani pe bautura, puicute si masini rapide; pe restul, pur si simplu, i-am irosit”, este testamentul lui George Best, jucatorul ce ar fi putut deveni “the best English football player ever” de ar fi zis-o in gluma. Cuvintele sunt, dincolo de tragismul lor, o ilustrare brilianta a teoriei subiective a valorii, adica temelia stiintei economice moderne, dar, totodata, si expresia neputintei acesteia de a rindelui, singura, caractere, ci numai de a servi, eficient (si durabil), doar pe cele deja rindeluite moral. Der Kaiser Franz (Beckenbauer) redescopera si el faptul ca mijloacele sunt rare si au utilizari alternative care trebuie rationalizate: “Ce folos sa avem un stadion maret si o echipa meschina, pentru ca nu mai avem bani de una mai buna?”.

Multi au scris legile nescrise ale fotbalului. “Fotbalul este un sport din care nimeni nu scapa nelovit si in care fiecare natiune in parte poseda un stil de joc care pare absolut nelalocul lui celor de alt neam”, spunea George Orwell, vizionarul autor al “Fermei animalelor” si al lui “1984”, pentru care, probabil, un meci nul este forma suprema a urateniei egalitarianismului! “Dincolo de tusa nu mai exista nimic”, credea (postmodernul) Jacques Derrida (unde postmodernismul abroga legile spatiu-timp ca in finalul finalei Ligii Campionilor, Bayern München si Manchester United, din 1999). “In fotbal, totul e complicat de prezenta echipei adverse”, spunea Sartre, celebrul scriitor francez de “stanga” (forma ultima de hent a istoriei).

Lumea nu incepe si nu se termina odata cu fotbalul. Este suficient ca traieste si se misca odata cu acesta. Eminenta fotbalului este dezvaluita de “prima mare diviziune” a stirilor de presa – “de toate”, sport (si meteo) -, urmata de “a doua mare diviziune”, in slotul stirilor sportive – fotbal si extrafotbal -, iar, astazi, chiar de “a treia” – Gigi Becali, fotbal si restul. Desi nu intr-o relatie stricta, fotbalul ia pulsul economiei. Fotbalul este (si) o intreprindere, ce produce un serviciu pe care multi il devoram cu patima. Il datoram deopotriva estetilor amploaiati, dar si intreprinzatorilor plenipotenti; are pret, traieste in piata dupa capriciile ei, cu tot cu riscul de a cadea oricand sub incidenta legii lui Ronaldo: “Nu am castigat pentru ca am pierdut”. Gooool!

One Response to Macroeconomisti si microbisti

  1. Liviu Drugus says:

    Superb eseu! Cu exceptia unor mici pretiozitati vadit cautate autorul merita felicitat pentru abilitatea pedagogica de a preda teorie economica la fel de lejer (?) cum joci fotbal, adica doar de placere! Fotbalul este business pur, gandire strategica si arta combinatorica. Tocmai pentru ca fotbalul este o placuta si palpitanta afacere, nu se cade sa facem prozelitism si pasiuni bolnavicioase pentru o echipa sau alta. Sau, zic eu alternativ, nu cumva atasamentul fata de fotbal, respectiv fata de o echipa este acelasi lucru ca atasamentul fata de un partid, o cultura, o melodie? Sugerez autorului sa dezvolte tema intr-o carte sau capitol de carte. La o adica, ma asociez. C-asa-i in fotbalul asociatie… (www.liviudrugus.wordpress.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *