web analytics

Lumea in care traim … interventionism si crize economice

Zemanta Related Posts ThumbnailIuliana TOMULEASA

 

“Adevarate sau false, ideile economistilor si filosofilor politici au o cu mult mai mare importanta reala decit se crede in general. Realist vorbind, lumea e condusa aproape exclusiv de ele. Oamenii de actiune, care se cred eliberati cu totul de influentele doctrinale, sunt de obicei sclavii unui economist din trecut”

J.M.Keynes

 

Keynesismul este una dintre cele mai prestigioase si raspandite teorii si doctrine economice din secolul XX, considerandu-se ca ideile profunde si provocarile revolutiei keynesiste au inspirat o noua generatie de teoreticieni, in principal datorita lucrarii ce se afla in epicentrul acestei ideologii, si anume “Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor”. Keynes, considerat a fi cel mai interesant si mai influent economist al timpului sau, respectiv un geniu multilateral ce a dobandit autoritate in diferite domenii, nu a starnit intotdeauna aprecieri elogioase, astfel adeptii liberalismului, neoclasicii si monetaristii s-au numarat printre principalii critici ai aparatului keynesian. Pe de o parte, teoria si doctrina economica keynesista se numara printe cele mai controversate componente ale gandirii economice, pe de alta parte reprezinta si unul din pilonii de baza ai tendintei dominante in gandirea economica occidentala. In acest sens, oricat ar fi de criticata, respectiv tradata, ideologia keynesista a intrat definitiv si irevocabil in componenta stiintei economice contemporane, ca temelie teoretica a realitatii.

In prezent, esenta mecanismului prin care s-au prabusit pietele financiare in cadrul actualei crize nu mai reprezinta un mister. Luptele acerbe, de ordin doctrinar, se dau pe teritoriul relatiilor economice declansatoare ale inviorarii generalizate, urmate de dezordinea economica si prabusirea pietelor. Datorita faptului ca economistii nu au reusit sa se puna de acord asupra unor principii si nu reusesc sa gaseasca solutii de tip panaceu pentru crizele economice, se discuta tot mai des despre o criza a stiintei economice. Totusi, aceste discutii pornesc de la premise eronate si nu pot conduce decat spre rezultate inselatoare. In acest sens, este bine de punctat faptul ca acolo unde nu avem opinii diferite, este greu sa vorbim despre stiinta, iar aceasta idee a fost subliniata exceptional de Karl Popper (2005):

“Se prea poate ca eu sa gresesc si tu sa ai dreptate (…) iar facand un efort am putea sa ajungem mai aproape de adevar.”

De-a lungul timpului, pe fondul preocuparilor legate de originea si evolutia statului, cercetatorii au formulat un spectru larg de definitii pentru conceptul de “stat”, care sunt focusate fie pe notiunea de comunitate umana, fie pe cea de autoritate care isi exercita puterea asupra comunitatii, fie le imbina pe ambele sugerand relatia dintre ele.

In viziunea economistului Ludwig von Mises, intr-o economie de piata, statul nu se preocupa decat cu protejarea vietii, sanatatii si a proprietatii private a cetatenilor sai contra fortei si fraudei. Statul asigura functionarea armonioasa a economiei de piata gratie puterii sale de coercitie (2011).

In acest cadru se observa doua ideologii extreme, respectiv cea care promoveaza liberalismul pur si non-interventia statului si cea care este adepta interferentei statale, fiind considerata singura capabila de o armonizare a intereselor particulare cu interesul general. Desi cele doua curente de gandire si-au avut radacinile in secole diferite, partizani pentru respectivele ideologii au existat in fiecare perioada istorica, ramanand un subiect controversat pana in zilele noastre.

Interventionismul s-a conturat, in calitate de ideologie, in momentul in care societatea capitalista s-a confruntat cu procese straine de cunostintele acesteia, precum crizele economice.   Este iminenta mentiunea ca in momentul in care se discuta despre interventionism, raportarea se face la John Maynard Keynes (1883-1946) si la cartea lui “The General Theory of Employment, Interest, and Money”.  Noua ideologie s-a concretizat in amplificarea gradului de implicare a statului in procesul de redistribuire a resurselor si prin activizarea unor instrumente economice, in calitate de parghii de influentare a comportamentelor in societate. S-a remarcat o evolutie a interventionismului statal, de la interventionismul de tip compensator la cel de tip corector. Primul tip de interventionism implica interferenta statului in vederea atenuarii ciclicitatii economice (considerata responsabila pentru dezechilibrele in economie), iar al doilea tip vizeaza preocupari in domeniul protectiei sociale (s-a manifestat dupa atenuarea crizelor). Interventionismul statal a cunoscut diverse forme de manifestare, de la cresterea implicarii statului in sustinerea armatei, la sprijinirea directa si indirecta a economiei, apoi la interferenta in plan social prin redistribuirea resurselor intre membrii societatii si culminand cu dirijismul prin care erau tinute sub controlul statului toate activitatile. Ceea ce au in comun acestea este faptul ca modul de manifestare a interventionismului a venit intotdeauna ca raspuns la contextul politic, economic si social.

Perioada contemporana se confrunta cu o criza in plan international, care a degenerat intr-o criza a datoriilor suverane si se pare ca depaseste proportiile crizei din anii 30. In acest cadru se promoveaza din nou interventionismul, cu predilectie sub forma interventionismului compensator, unde statul a depasit statutul de arbitru si a luat forma jucatorului direct in plan economic, astfel acesta reglementeaza, dar si deruleaza activitati economice proprii. Noul context economic, care readuce in discutie rolul statului este rezultatul mai multor factori, dupa cum urmeaza. Lichiditatea abundenta si suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investitii, indeosebi in instrumente financiare sofisticate, greu intelese de investitori prin complexitatea lor. Mai mult, criza a fost agravata si de comportamentele la nivel microeconomic, de fisurile prezente in modelul de afaceri ale agentiilor de rating, dar si de cresterea competitiei internationale pentru dereglementare. In contextul crizei, implicarea statului devine decisiva. Concret, implicarea statului in tari europene s-a realizat prin garantarea imprumuturilor sau a emisiunilor de titluri realizate de banci, recapitalizarea institutiilor financiare, chiar achizitia de actiuni la banci cu probleme (bad banks), reducerea coordonata a ratelor de dobanda, toate cu scopul de a preveni colapsul dezordonat al marilor firme interconectate si de a ameliora lichiditatea in sistem (Isarescu, 2009). Nationalizarea unei parti a sectorului financiar contrazice bazele capitalismului modern si precum consecinta cresterea rolului statului concomitent cu scaderea sectorului privat. Toate aceste masuri au avut implicatii la nivelul cheltuielilor bugetului de stat, crescand partea din productia interna redistribuita prin buget. Date fiind aceste actiuni ale statului in timpuri de criza, se pune sub semnul intrebarii rolul acestuia de imprumutator de ultima instanta.

Data fiind amploarea crizei economice globale, trebuie sa fie abordate masuri cu un impact mai profund in sectorul economic, cum ar fi de pilda: reformarea sistemului financiar international prin imbunatatirea reglementarilor in domeniul transparentei, contabilitatii, functionarii pietelor, cooperarii internationale sau principiilor de etica in afaceri. Aceste masuri de reglementare sporita implica un rol si mai activ al statului, insa, restabilirea increderii investitorilor si a consumatorilor, care prin actiunile lor ar putea sustine un trend pozitiv al economiei, solicita resurse suplimentare de la bugetul de stat.

In viziunea keynesista, primul pas care trebuie facut pentru corectarea derapajelor fiscale generate de criza economica, este referitor la reglementare, respectiv acoperirea cu incidente legislative a zonelor ce au permis o expansiune anormala a sistemelor economice. Cresterea anormala, accelerata si sustinuta doar de credit si control monetar lax este deocamdata principalul aspect vicios, care trebuie controlat prin reglementari. Piata, de una singura, nu este considerata ca fiind capabila sa se autoregleze, sau asa cum sustine Joseph Stiglitz (2010):

(…) pietele sunt centrul vital al oricarei economii de succes dar (…) nu functioneaza bine lasate de capul lor.”

Actualmente, principala dilema din viata economica, cu raportare la interventionism, face trimitere la posibilitatea retragerii statului de pe scena economica si sociala, in momentul in care economia se revigoreaza. Faptele istorice ne demonstreaza ca translatia de la epoca interventionismului lui Keynes la cea a interventiei statale rezonabile n-a fost una impresionanta, caracterizandu-se mai curand prin plafonarea cresterii dimensiunilor bugetului, decat printr-o reducere a acestuia

Problematicii interventiei statale i se asociaza si cea a interferentei unei autoritati suprastatale. Politica fiecarui stat cu privire la gradul de implicare in viata economica si sociala sau dimensiunea bugetului public, nu poate fi dusa independent de politica regionala. In cazul spatiului european, Uniunea Europeana actioneaza in calitate de autoritate suprastatala care, poate influenta politica bugetara dusa de statele membre.

Majoritatea criticilor interventionismului pleaca de la observatia ca banii folositi de stat trebuie aiba o sursa de provenienta, astfel se considera ca interventia keynesista nu va face decat sa elimine investitiile private si sa le inlocuiasca cu acelea publice, respectiv ea nu creeaza noi locuri de munca, ci doar le redistribuie. Criticii considera ca aplicarea ideilor interventioniste conduc doar la o amanare, respectiv o amplificare a problemelor ciclice ale unei economii capitaliste normale. Astfel, acestia considera ca revenirea la keynesism nu produce o detasare de viziunea care a condus la probleme economice, insa conduce la o adancire mai profunda a acestora. In momentul in care, sub socul recesiunii, ar trebui sa se indrepte atentia spre economia reala, ideologia interventionista se concentreaza asupra problemelor fluxurilor monetare, a pietelor financiare si a creditului intr-o masura mai mare decat ar fi sanatos. Mai precis, se concentreaza eforturile catre economia simbolica, unde moneda si creditul sunt realitati economice supreme, astfel atentia acordata economiei reale va ramane distanta de actiunile ce dau substanta vietii economice.

Totusi, in literatura se remarca si alte puncte de reper, cum ar fi de pilda teza lui Peter Drucker (1981), ce indica faptul ca, marea majoritatea economistilor sunt keynesisti prin modul in care gandesc economia (desi putini recunosc acest aspect), astfel, stiinta economica de azi este in mare parte palatul construit de Keynes. Perspectiva asupra activitatii economice, respectiv asupra politicii economice propusa de Keynes, sau cel putin codificata de acesta, a devenit cadrul natural, baza comuna a economistilor.

Exista un consens cu privire la faptul ca la originea operei arhicunoscute a lui Keynes, dincolo de conjunctura istorica, sta dorinta acestuia de a privi lucrurile intr-un stil diferit. In acest sens se remarca afirmatia lui Drucker (1981):

“Keynes a redefinit realitatea economica. Dintr-odata am vazut o noua realitate. In locul bunurilor, serviciilor si muncii – realitati ale lumii fizice si obiecte – realitatile economiei keynesiste sunt de natura simbolica: moneda si creditul. Pana la el, autorii mercantilisti considerasera si ei controlul banilor drept cheia controlului social – dar pentru ei era vorba mai degraba de un control politic decat de unul economic. Keynes a fost cel dintai care a postulat ca a controla moneda si creditul este echivalent cu a avea un control economic total”.

De o maniera pragmatica, Drucker afirma ca un autor precum Milton Friedman “accepta fara nici un fel de rezerva viziunea keynesista si este tot atat de keynesist ca si Keynes. Nici pe departe “anti-keynesist”, asa cum ii place sa se declare”. In economia lui Friedman,  moneda si creditul reprezinta cea mai importanta, chiar unica, realitate economica, aceasta fiind minora glosa la scripturile keynesiste. Altfel spus, “pana si cel considerat inamicul profund keynesismului a fost patruns de viziunea lui Keynes.”

Consecintele interventionismului sunt arhicunoscute, insa implicatiile perspectivei din care Keynes ne invita sa privim lumea sunt mai subtile, asadar se sustrag atentiei. Ca orice viziune asupra lumii, aceasta creeaza o ierarhie a relevantei prin modul de percepere a lucrurilor: unele sunt automat definite ca fiind importante, altele nu, acest lucru avand efecte esentiale in practica economica.

 

Doctrina keynesista, desi a fost cunoscuta in diferite variante, a dominat gandirea economica contemporana incepand cu deceniul 1931-1940. In viziunea lui Keynes, punctul nevralgic al dinamicii economice il reprezinta investitiile. Pentru combaterea tendintei ciclice de scadere a productiei datorata  fluctuatiilor investitiilor si consumului, Keynes propune utilizarea, pe principii anticiclice, a cheltuielilor publice, astfel emisiunea monetara si deficitul bugetar capata in viziunea keynesista, valente anticiclice. Retetele keynesiste de politica economica au ajuns atat de cunoscute, incat interventia statului in economie, a fost prezentata de sloganul: recesiunea economica este combatuta cu inflatie (politici monetare si fiscale expansioniste), iar inflatia este combatuta cu recesiune (politici monetare si fiscale restrictive).

 

Referinte:

  1. Burlacu, M. (2004) Bilantul si analiza pe baza de bilant la institutiile publice. Teza de doctorat. [Online] Disponibil la: www.t-biblioteca.ase.ro [Accesat la 10 decembrie 2013].
  2. Drucker, P. (1981) Towards The Next Economics And Other Essays. USA: Harvard Business Press.
  3. Hayek, F. (1972) Individualism and Economic Order. Chicago> Henry Regnery Company.
  4. Isarescu, M. (2009) Criza financiara internationala si provocari pentru politica monetara din Romania. BNR. [Online] Disponibil la: www.bnr.ro [Accesat la 10 noiembrie 2012].
  5. Keynes, J. M. (1970) The General Theory Of Employment, Interest and Money. UK: Palgrave Macmillan.
  6. Mises, L. von (2011) Interventionismul – o analiza economica. Iasi: Editura Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”.
  7. Peicuti, C. (2011) Lumea in Criza – Erorile Sistemului. Iasi: Editura Polirom.
  8. Popper, K. (2005) Societatea deschisa si dusmanii sai-Hegel si Marx. Bucuresti: Editura Humanitas.
  9. Stiglitz, J.(2010) In cadere libera: America, piata libera si prabusirea economiei mondiale. Bucuresti: Editura Publica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *