web analytics

In apararea monedei euro: o perspectiva austriaca (III)

Jesús Huerta de SOTO
Universidad Rey Juan Carlos, Madrid, Spania

Traducere de Gabriel Mursa, presedintele Institutului Friedrich von Hayek Romania

6. Euro versus dolar (si lira), Germania versus S.U.A (si Marea Britanie)

Unul dintre aspectele caracteristice ale ultimului boom, finalizat prin Marea Criza din 2008, este, fara indoiala, comportamentul diferit al politicilor monetare si fiscale din lumea anglo-saxona, bazate pe nationalismul monetar si puse in practica de tarile membre ale Uniunii Monetare Europene. Intr-adevar, incepand cu criza financiara si recesiunea economica ce au debutat in anii 2007-2008, atat FED-ul, cat si Banca Angliei au recurs la politici monetare ce au constat in reducerea ratei dobanzii pana la un nivel foarte apropiat de zero, prin emisiunea masiva de mijloace de plata, cunoscuta sub expresia eufemistica “quantitative easing”, prin enorma si continua monetizare directa, cinica a datoriei publice suverane (1). Acestei politici monetare hiperlaxe (in care se intrepatrund recomandarile monetariste si keynesiene) i se adauga energicul stimul bugetar care presupune, atat in Statele Unite, cat si in Anglia, deficite bugetare de aproximativ 10% din PIB (care, fara indoiala, nu sunt considerate suficiente, cel putin de keynesistii cei mai recalcitranti precum Krugman sau altii ca el).

Spre deosebire de situatia lirei sterline si a dolarului, in zona euro, manevrarea masei monetare s-a facut destul de greu, iar deficitul bugetar nu a crescut fara limite. Cel putin din punct de vedere teoretic, Banca Centrala Europeana nu detine competente in privinta monetizarii datoriei publice europene; chiar daca ea a acceptat aceasta datorie drept garantie pentru masivele imprumuturi acordate sistemului bancar, chiar daca, incepand cu primavara anului 2010, a achizitionat direct si de o maniera sporadica obligatiuni ale tarilor periferice, cele mai supuse riscurilor (Grecia, Irlanda, Portugalia, Italia si Spania), este clar ca exista o diferenta economica fundamentala intre modul de operare al Statelor Unite si al Marii Britanii si politica aplicata de Europa Continentala: in timp ce in lumea anglo-saxona agresiunea monetara si dezmatul bugetar sunt puse in practica fara scrupule, in Europa, acest tip de politici se aplica destul de greoi, dupa nenumarate si interminabile summit-uri, rod al nesfarsitelor si dificilelor negocieri bilaterale, negocieri in care interesele diferite ale tarilor participante trebuie sa ajunga la un numitor comun. In plus, emisiunile monetare si finantarea datoriei publice a tarilor aflate in dificultate sunt contrabalansate de reforme fondate pe austeritate bugetara (nu pe expansiune bugetara) si pe aplicarea de politici ale ofertei ce constau in impulsionarea liberalizarii si competitivitatii pietelor (2). In plus, desi ar fi fost preferabil sa se constate cu mult timp inainte, suspendarea de facto a platilor Greciei, care a condus la un haircut de aproximativ 75% pentru investitorii privati (ce si-au vazut asteptarile inselate in privinta bonitatii financiare a statului elen), a transmis un semnal clar pietelor, semnal care le obliga pe celelalte tari aflate in dificultate sa recurga la reforme imediate, riguroase si energice. Dupa cum am aratat deja, inclusiv natiuni precum Franta, care pana acum pareau de neatins si invatate cu un stat al bunastarii generale hipertrofiat, si-au vazut rating-ul retrogradat (ceea ce a condus la marirea diferentialului de dobanda la imprumuturi fata de Germania), fapt care a creat presiuni in favoarea introducerii reformelor de austeritate si liberalizare, daca nu doreau sa-si puna in pericol indiscutabila (pana acum) apartenenta la “nucleul dur” al zonei euro (3).

Din punct de vedere politic, este cat se poate de evident rolul principal jucat de Germania (in particular, de cancelarul Angela Merkel) in impulsionarea acestui proces de austeritate si insanatosire economica si in opozitia fata de propunerile periculoase care, aidoma emisiunii de euro-obligatiuni, ar elimina stimulentele oferite diferitelor tari pentru a actiona cu rigoare. De multe ori, Germania a trebuit sa mearga impotriva curentului. Pe de o parte, exista presiuni politice internationale constante in favoarea cresterii cheltuielilor publice, in special din partea administratiei Obama, care se foloseste “criza monedei euro” drept perdea de fum pentru a ascunde esecul propriilor politici. Pe de alta parte, Germania trebuie sa lupte cu lipsa de intelegere si reticenta tuturor celor care isi doresc mentinerea monedei unice doar atat timp cat aceasta ii favorizeaza, dar se revolta violent contra durei discipline impuse tuturor de euro, in special, celor mai demagogi dintre politicieni si grupurilor de presiune iresponsabile.

In orice caz, ca o ilustrare ce ii va exaspera pe keynesieni si monetaristi, merita sa evidentiem rezultatele foarte disparate produse de politicile nord-americane de crestere a cheltuielilor publice si de expansiune monetara, prin comparatie cu politicile ofertei si relativa austeritate bugetara de sorginte germana aplicate in zona euro: deficit bugetar, in Germania 1%, in Statele Unite, peste 8.2%; rata somajului, in Germania, 5.9%, in Statele Unite, 9%; rata inflatiei, in Germania, 2.5%, in Statele Unite, peste 3.17%; cresterea economica, 3% in Germania, 1.7% in Statele Unite (situatia din Marea Britanie este chiar mai grava decat cea din Statele Unite). Diferenta de paradigma si contrastul rezultatelor sunt cat se poate de clare (4).

7. Concluzie: Hayek versus Keynes

In prezent, la fel cum se intampla in era etalonului-aur, exista o multime de insi care critica si dispretuiesc moneda euro tocmai pentru principala sa virtute: capacitatea de a-i disciplina pe politicienii iresponsabili si de a limita puterea grupurilor de presiune. Este clar ca moneda europeana unica nu reprezinta un instrument ideal, care, asa cum aratam in prima parte a articolului, este posibil in conditiile etalonului-aur clasic, al unui coeficient de casa de 100% aplicat depozitelor la vedere si prin abolirea bancilor centrale. Astfel, este foarte posibil ca, pe masura trecerii timpului si a stergerii din memorie a recentelor evenimente monetare si financiare, Banca Centrala Europeana sa comita, din nou, gravele erori din trecut, impulsionand o noua bula speculativa prin expansiunea creditului (5). Insa, nu trebuie sa uitam ca pacatele FED-ului si ale Bancii Angliei s-au dovedit a fi mult mai grave si ca, cel putin in tarile Europei continentale, moneda euro a pus capat nationalismului monetar. In zona Uniunii Monetare, euro actioneaza ca un substitut al etalonului-aur, stimuland rigoare bugetara, reformele ce tind sa amelioreze competitivitatea, limitand abuzurile generate de statul bunastarii si demagogia politica.

In orice caz, trebuie sa recunoastem ca ne aflam intr-un punct de cotitura istoric (6). Moneda euro trebuie sa supravietuiasca daca Europa doreste sa adopte traditionala stabilitate monetara germana, care, in practica, reprezinta singura metoda de impunere a disciplinei de la care se poate pleca, pe termen scurt si mediu, in impulsionarea competitivitatii si dezvoltarii Uniunii Europene. La nivel mondial, supravietuirea si consolidarea monedei unice europene va face posibil ca, pentru prima oara dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sa apara o valuta capabila sa concureze efectiv cu monopolul dolarului american, ca moneda de rezerva internationala si, de aceea, sa limiteze capacitatea Statelor Unite de a genera crize financiare sistemice, similare celei din 2007, care pun in pericol ordinea economica mondiala.

In urma cu peste opt decenii, lumea se afla intr-un context istoric foarte apropiat de cel actual. Atunci, exista o dezbatere serioasa referitoare la etalonul-aur. Pe de o parte, existau pareri in favoarea mentinerii sale, favorabile austeritatii bugetare, flexibilitatii pietei muncii si liberului schimb. Pe de alta parte, se dorea abandonarea lui, instaurarea nationalismului monetar, a politicilor inflationiste, a rigiditatii pietei muncii, a interventionismului, a “fascismului economic” si a protectionismului comercial. Hayek si teoreticienii austrieci, condusi de Mises, au depus un efort intelectual urias pentru a analiza, a explica si a apara avantajele etalonului-aur si ale liberului schimb, spre deosebire de teoreticienii care, influentati de Keynes, doreau sa dinamiteze fundamentele monetare si bugetare ale economiei liberale care, pana in acel moment, impulsionase Revolutia Industriala si avansul civilizatiei (7).

In acel moment, gandirea economica a virat pe un drum foarte diferit de cel urmat de Mises si Hayek, cu rezultate economice, politice si sociale cunoscute deja de toata lumea. Astfel, in mod absolut incredibil, in plin secol al XXI-lea, lumea continua sa fie afectata de instabilitate financiara, de lipsa disciplinei bugetare si de demagogia politica. Din acest motiv, dar mai ales pentru ca economia mondiala are nevoie urgent de asa ceva, Hayek si Mises merita sa triumfe de aceasta data (8), iar moneda euro (cel putin provizoriu, atat timp cat nu este inlocuita definitiv de etalonul-aur), merita sa supravietuiasca (9).

(1) In aceasta perioada (2011 – 2012), FED-ul achizitioneaza direct cel putin 40% din titlurile emise in contul datoriei publice curente a Statelor Unite. Ceva similar se poate spune despre Banca Angliei, care detine 25% din titlurile datoriei publice suverane a Regatului Unit. Prin comparatie, monetizarea (directa si indirecta) pusa in practica de Banca Centrala Europeana pare o nimica toata.

(2) Luskin si Roche Kelly au ajuns chiar sa faca referire la “Europe’s Supply-Side Revolution” (Luskin si Roche Kelly 2012). In acelasi timp, merita de mentionat “Planul de crestere pentru Europa”, propus de liderii a douasprezece tari ale Uniunii Europene (printre care se numara Spania, Tarile de Jos, Finlanda, Irlanda si Polonia), ce include politici ale ofertei dar nu mentioneaza nicio masura de expansiune bugetara, precum si manifestul “Initiative for a Free and Prospering Europe” (IFPE), semnat la Bratislava, in ianuarie 2012, inclusiv de autorul randurilor de fata. Pe scurt, se pare ca in tari precum Spania pare prioritara o schimbare de optica, mai precis, se trece de la o economie de tip speculativ, bazata pe expansiunea creditului, la una fondata pe competitivitate. Intr-adevar, atat timp cat preturile vor scadea (“deflatie interna”) iar structura preturilor relative se va reajusta, intr-un mediu dominat de liberalizare economica si reforme structurale, vor aparea multiple oportunitati de profituri antreprenoriale generate de investitii sustenabile, care, intr-o zona monetara atat de extinsa precum cea a monedei euro, au o finantare garantata. Aceasta este maniera in care se va produce necesara insanatosire si se va garanta recuperarea economica, sustenabila si fondata pe competitivitate.

(3) In acest context, dupa cum am explicat deja in subcapitolul dedicat “pestritei coalitii anti-euro”, nu trebuie sa ne mire declaratiile candidatilor la presedintia Frantei mentionate intr-o nota anterioara.

(4) Date cu caracter estimativ, la 31 decembrie 2011.

(5) Intr-o alta lucrare am facut referire la reforme care ar putea ameliora conditia monedei euro (spre exemplu, separea completa dintre bancile comerciale si cele de investitii, gen Glass Steagal Act). Pe de alta parte, in mod paradoxal (sau poate nu, daca tinem cont de daunele devastatoare produse de criza bancara), Anglia a fost tara in care propunerile mele au fost luate in considerare, ajungand sa fie prezentate inclusiv in Parlament, printr-un proiect de lege ce avea ca scop completarea Legii Peel din 1844 (in mod curios, aflata inca in vigoare), extinzand coeficientul de casa de 100% pentru depozitele la vedere. Consensul la care s-a ajuns in ceea ce priveste separarea bancilor comerciale de cele de investitii trebuie considerat drept un (foarte timid) pas inainte in directia cea buna (Huerta de Soto 2010 si 2011b).

(6) Unchiul meu, antreprenorul Javier Vidal Sario din Navarra, perfect lucid si activ la 93 de ani, imi confirma faptul ca in lunga sa viata nu a fost niciodata martorul, nici macar in timpul punerii in practica a Planului de Stabilizare din 1959, aplicarii unei discipline bugetare si institutionale atat de stricte, comparabile cu cea actuala. Din perspectiva istorica, este semnificativ faptul ca acest lucru nu se produce intr-o tara anume, spre exemplu, Spania, nici in legatura cu o moneda specifica (spre exemplu, peseta), ci cuprinde intreaga Europa, cu sute de milioane de cetateni si intr-o zona monetara unica.

(7) In anul 1924, marele economist nordamerican Benjamin M. Anderson scria: “Economical living, prudent financial policy, debt reduction rather than debt creation – all these things are imperative if Europe is to be restored. And all these are consistent with a greatly improved standard of living in Europe, if real activity be set going once more. The gold standard, together with natural discount and interest rates, can supply the most solid possible foundation for such a course of events in Europe”. Fara indoiala, istoria se repeta (Anderson 1924). Ii multumesc colaboratorului meu Antonio Zanella pentru faptul ca mi-a atras atentia asupra acestui pasaj.

(8) In plus, acest eveniment istoric se reproduce cu toata puterea in China, o tara a carei economie se afla, acum, in pragul colapsului. A se vedea “Keynes versus Hayek in China”, The Economist, 30 decembrie 2011.

(9) Dupa cum am aratat deja, Mises, marele aparator al etalonului-aur si al sistemului bancar liber, cu un coeficient de rezerva de 100%, s-a opus frontal teoreticienilor aparatori ai cursurilor de schimb flexibile (condusi de Friedman), denuntand atitudinea discipolului sau Fritz Machlup, care, in acel moment, abandona lupta in favoarea cursurilor de schimb fixe. Acum, dupa jumatate de veac, datorita monedei euro, istoria se repeta: in acele vremuri au triumfat epigonii nationalismului monetar si ai instabilitatii cursurilor de schimb, cu niste urmari cunoscute de toata lumea. Speram ca, de aceasta data, avand lectia istoriei invatata, castigatorul sa fie Mises. Lumea merita si are nevoie de asa ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *