web analytics

Imposibilitatea economica a contractelor bancare moderne

 Cristian Paun

 Exista o lamentare clara cu privire la cauzele crizelor actuale. Exista si o tendinta clara de ascundere a adevarului si de punere a paturii pe tambal in aceasta privinta. Oricine si orice e mai vinovat de criza actuala decat sistemul bancar si bancile centrale. S-a ajuns pana intr-acolo incat vina e pusa in spinarea sectorului privat care s-a abtinut brusc de la investitii sau de la consum, care refuza cu incapatanare sa mai duca o viata pe creditul bancar oferit cu atata darnicie de catre bancile comerciale. Evident ca necunoasterea cauzelor crizelor financiare duce la tot soiul de propuneri de reforma care mai de care mai ciudate si mai in afara logicii economice (dobanzi cat mai apropiate de zero, bani cat mai globalizati si mai controlati politic, datorii publice scapate de sub control, deficite cat mai mari). Austeritate statului e tot mai incriminata de o lume obisnuita sa isi extraga rente sub diferite forme la umbra statului asistential. Nici pietele si capitalismul nu sunt excluse din boxa acuzatiilor cu privire la criza.

O problema ramasa pe tapet de care nu se atinge nimeni este aceea a contractelor bancare cu care opereaza institutiile financiare moderne si la adapostul carora expansiunea creditului din nimic functioneaza in continuare (adevarata cauza a crizelor trecute, prezente si viitoare). Nimeni nu isi pune problema corectarii acestor limite din contractele bancare. E un subiect tabu si foarte putin discutat.

Inainte de toate trebuie lamurit urmatorul aspect – pe piata capitalurilor exista doua tipuri de operatiuni majore: [1] Imprumutul de capital prin care capitalul rezultat in urma sacrificiului unor consumuri prezente sau trecute este transferat temporar din mana proprietarului acestuia in mana utilizatorului care, pe perioada transferului (pana la scadenta) poate face ce doreste el cu acel capital fara ca detinatorul initial sa poata sa ii ceara inapoi inainte de scadenta. Pentru acest imprumut utilizatorul capitalului plateste o dobanda catre detinatorul initial al capitalului. [2] Depozitul de capital (bani) pe care individul il face la o banca din ratiuni de securitate si usurinta in manipularea banilor sai pastrati in rezerva pentru diferite scopuri (cash balance). Acest depozit se numeste depozit iregulat avand in vedere omogenitatea banilor (banii in banca sunt depusi la comun cu alti bani si cand ii vrei inapoi banca nu iti va returna aceeasi bani initial depusi). Pentru acest depozit detinatorul capitalului trebuie sa plateasca o suma de bani bancii pentru serviciile de depozit pe care aceasta le presteaza. Depozitul la vedere presupune ca proprietarul banilor depusi ramane in continuare deponentul initial care este singurul ce poate dispune de acei bani din contul sau (altfel ar fi vorba de un imprumut).

In aceste conditii, putem desprinde repede cateva caracteristici asociate celor doua tipuri de operatiuni:

Pentru operatiunile de imprumut de capital: exista o dobanda platita de cel care primeste capitalul (beneficiarul sau debitorul) catre cel care il da cu imprumut (creditorul sau investitorul) si banii nu pot fi ceruti decat la scadenta si in conditiile dinainte stabilite prin contractul de imprumut.

Pentru operatiunile de depozit: nu trebuie sa existe dobanda, cel care depune banii trebuie sa plateasca un comision de depozit catre banca si deponentul poate dispune oricand de banii sai (poate sa ii retraga cand vrea fara sa dea socoteala cuiva de ce face acest lucru).

Capitalurile de pe piata sunt atrase de banci prin instrumente specifice numite depozite la termen, conturi de economii sau prin certificate de depozit. Acestea ar trebui sa fie imprumuturi pe care deponentii le fac in favoarea bancilor, cedand catre acestea temporar dreptul de utilizare asupra capitalului imprumutat. Pentru acest lucru primesc o dobanda. Pe langa aceste depozite la termen exista insa si depozitele la vedere. Depozitele la vedere apar sub forma contului curent de cele mai multe ori – un cont tranzactional din care se pot face tot felul de operatiuni bancare (plati, transferuri, depozite la termen).

Problema care apare este urmatoarea:

– Pentru depozitul la vedere (contul curent) se plateste o dobanda (e drept mica in cele mai multe cazuri). Mai mult, banca intelege acest depozit ca incluzand si o cedare de drepturi de folosinta si, de cele mai multe ori, imprumuta acesti bani. Paradoxul e ca o poate face simultan la mai multe persoane datorita privilegiului oferit de rezerva fractionara. Adica depozitul la vedere are caracteristici si de imprumut bancar (dobanda platita, imprumutarea depozitelor la vedere catre altii, chiar simultan la mai multi deodata).

– Pentru depozitele la termen (incluzand aici si conturile de economii si certificatele de depozit) exista intotdeauna posibilitatea de a le retrage inainte de scadenta cand doresti, fara a pierde foarte mult dintr-o astfel de operatiune (de cele mai multe ori doar dobanda datorata pana la scadenta si niciodata principalul). Adica aceste depozite la termen au caracteristici si de depozite la vedere.

Aceste contracte bancare sunt imposibile intr-o piata libera. De ce? Foarte simplu:

– Cine ar depune ceva la vedere intr-un seif la o banca stiind ca in prima secunda dupa ce iese din banca acei bani sunt luati pur si simplu si imprumutati la mai multi deodata (cum ar fi posibil acest lucru daca am vorbi de aur?). De ce ar mai fi nevoie de dobanda in acest caz daca e vorba de un depozit la vedere? Un astfel de contract de depozit la vedere nu s-ar semna niciodata intre un deponent constient de aceste lucruri si o banca pe o piata libera (imposibilitate economica).

– Cine ar imprumuta niste bani de la cineva stiind ca in orice moment cel care a dat banii cu imprumut (deponentul la termen in cazul acesta) poate cere banii in orice secunda inapoi. Acest contract e si el unul imposibil de semnat pe o piata libera a creditului (vorbesc aici din nou de o imposibilitate economica nu de una fizica).

E clar ca, pe langa faptul ca se opereaza cu bani imperfecti in economie (care pot fi tipariti  fizic in orice cantitate de banca centrala si aserviti unor nevoi politice), vorbim si de o serie de contracte financiare imposibile din punct de vedere economic pe care sistemele bancare moderne le propun si le impun clientilor sai. De ce? Pentru simplu motiv ca, prin astfel de contracte, bancile comerciale (interpretate dealtfel ca afaceri private) capata un rol activ in procesul de creatie monetara din nimic. Si ele, ca si bancile centrale, produc bani si cand au probleme de lichiditate apeleaza la banca centrala pentru a transforma in bani lichizi aceste substitute monetare nenaturale pe care le creaza. In final ajungem la acest haos monetar pe care il traim cu totii si care pare tot mai greu de stavilit si corectat. Din aceasta creatie monetara beneficiaza din plin nu doar bancile comerciale ci si statul (care vinde cu mult mai mare usurinta titluri de stat). Banii creati din nimic imbogatesc bancheri si politicieni si saracesc pe majoritatea dintre noi care nu avem aceasta “egalitate de sansa” de a ne conecta la aceasta productie de bani. Ne creaza o criza permanenta care se amplifica cu fiecare noua “salvare” a celor care o provoaca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *