web analytics

Iluzia monetara a bunastarii

Mihaela IFRIM

Apetitul pentru expansiunea masei monetare pare a fi o constanta a tuturor statelor si a tuturor comunitatilor, ca o osanda ce obliga la repetarea istoriei. Motivul este unul banal: confuzia creata intre detinerea unei cantitati suplimentare de bani si sporirea averii. Banii nu trebuie confundati cu bogatia, aceasta “ambiguitate verbala”, cum o denumea Henry Hazlitt, fiind in mare masura responsabila pentru usurinta cu care adoptam masuri inflationiste. “Daca ar fi cu adevarat posibila substituirea expansiunii creditului (a banilor “ieftini”) cu acumularea bunurilor de capital prin economisire, nu ar mai fi saracie in lume”, afirma, pe buna dreptate, Ludwig von Mises. Cresterea cantitatii disponibile de moneda intr-o economie nu se traduce intr-o crestere a cantitatii de bunuri si servicii achizitionate. Resursele disponibile in societate sunt limitate, iar bogatia reala nu se transpune in cantitatea de moneda, ci in cantitatea de bunuri produse si consumate.

Boom-ul economic bazat pe expansiunea creditului reprezinta perioada in care constrangerea impusa de raritatea resurselor pare a fi contrazisa de retetele monetare ale cresterii. Iluzia indusa de expansiunea monetara consta in posibilitatea initierii si finalizarii proiectelor investitionale pentru care economia nu este inca destul de bogata. Cea mai importanta problema a omenirii, insuficienta resurselor, nu poate fi rezolvata prin expansiunea monetara, in efortul acesteia de stimulare a productiei. Pe termen scurt, expansiunea monetara creeaza un miraj al cresterii si al bunastarii, dar el nu poate continua decat cu pretul continuarii pasilor, intr-un ritm din ce in ce mai alert, pe drumul inflationist. Cresterea preturilor si pierderea puterii de cumparare a monedei vor demonstra ca prosperitatea nu a fost decat una iluzorie. Cand resursele monetare tot mai necesare extinderii activitatilor productive sunt contractate, intreprinzatorii se vad nevoiti sa se descurce cu resursele disponibile. Cei care nu reusesc sa faca asta, ca urmare a unei cereri insuficiente pentru produsele oferite, sunt nevoiti sa iasa de pe piata. In locul cresterii asteptate, economia intra in declin – preturile ridicate, deprecierea monedei, activitatile productive abandonate, somajul in crestere, etc. sunt doar cateva dintre efectele induse prin expansiunea monetara. Mai mult, daca avem in vedere consumul exagerat de capital realizat pe parcursul boom-ului economic, ajungem la concluzia ca expansiunea creditului, nu doar ca nu a marit bogatia unei economii, dar a risipit o parte importanta a acesteia. Acoperirea pierderilor nu se va putea face decat cu pretul unei economisiri mai ridicate, aceasta daca autoritatile monetare nu vor initia o noua runda iluzorie a cresterii monetare.

Evitarea expansiunii creditarii ar trebui sa fie un obiectiv lesne de urmarit al autoritatilor monetare. Aceasta, in conditiile in care autoritatea statala ar trebui sa stabileasca si sa urmareasca buna respectare a jocului economic. Ca un arbitru impartial, statul ar trebui sa ghideze si sa aseze activitatea de creditare a bancilor pe principii sanatoase. Lucrul acesta este insa tot mai greu de realizat in conditiile in care insasi banca centrala se face responsabila de politicile expansioniste. Un atribut esential al statului devine abtinerea de la impunerea unor masuri generatoare de inflatie. Asta este cu atat mai dificil cu cat statul este o institutie inerent inflationista si direct interesata de sustinerea boom-urilor inflationiste ce ofera, pe termen scurt, iluzia bunastarii. Iar monopolul asupra monedei sprijina statul in actiunile sale inflationiste. Nu trebuie sa omitem faptul ca inflatia reprezinta, pana la urma, o forma invizibila de taxare, aflata la indemana autoritatilor. A crea bani din nimic, a oferi mirajul existentei unor resurse disponibile, inseamna pana la urma posibilitatea obtinerii unor venituri suplimentare pentru stat.

Mirajul si deziluziile pe care expansiunea monetara le provoaca sunt asemanate de Faustino Ballve cu povestea laptaresei si a ulciorului de lapte. Laptareasa visa sa-si foloseasca incasarile din vanzarea laptelui pentru a-si cumpara cateva oi; de pe urma oilor spera sa obtina suficient pentru a-si cumpara o vaca s.a.m.d. Dar, in plina visare, se poticneste si sparge ulciorul Morala povestii lui Ballve este ca orice se cladeste pe iluzii provoaca, mai devreme sau mai tarziu, dezamagiri. O crestere construita pe mirajul resurselor inepuizabile pe care expansiunea monetara pare a le oferi este sortita, mai devreme ori mai tarziu, colapsului. Realitatea economica a resurselor limitate isi impune neinduratoarele legi.

Expunerea problemelor pe care detasarea economiei monetare de economia reala le genereaza, poate fi redusa la urmatorul exemplu al carui erou este Robinson Crusoe[1]. Aflat singur pe insula, Crusoe isi petrece o parte a zilei pescuind. O parte din pestii prinsi sunt consumati iar o parte sunt aruncati intr-un iaz, reprezentand, “economiile” lui Crusoe. Pe baza pestilor capturati si pastrati, Crusoe isi va putea permite la un moment dat sa petreaca o zi fara a pescui, construind o barca, de pilda. Pentru a sti cati pesti a adunat in iaz, eroul nostru adauga cate o piatra ori de cate ori arunca un peste in iaz si indeparteaza una atunci cand consuma cate un peste. Pietrele cladite de Crusoe pe marginea iazului, ca expresie a numarului de pesti existenti, reprezinta “oferta” sa monetara.

Urmarindu-l pe Crusoe, cateva maimute curioase incep sa-l imite astfel incat, ori de cate ori acesta adauga cate o piatra pentru a-si marca cresterea stocului de pesti, primatele adauga, la randu-le o alta piatra. In felul acesta, asistam la o expansiune a ofertei monetare, prin “injectarea de lichiditati”. La un moment dat, Robinson Crusoe observa ca fondul sau de peste, exprimat prin numarul de pietre, este chiar mai mare decat se astepta, motiv pentru care isi reduce numarul de ore petrecute la pescuit. El poate pescui mai putin acum, consumand pestele acumulat iar resursele temporale vor fi folosite pentru construirea unei barci. Crusoe se afla acum in faza de investitii a ciclului economic, fara a banui ca economiile sale sunt prea reduse pentru a-i permite finalizarea planului.

La un moment dat, Crusoe nu mai gaseste niciun peste in iaz, desi pietrele cladite ii sugereaza altceva. El si-a epuizat de fapt capitalul, surplusul monetar neavand acoperire in nivelul real al economisirii. Pentru a-si putea asigura consumul, Crusoe va trebui sa amane sau chiar sa abandoneze planul construirii barcii. El se afla acum in faza de declin a ciclului economic. Robinson Crusoe a ajuns aici deoarece a cazut prada unei inselaciuni. Cu acelasi numar de pesti el si-a marit atat consumul cat si investitiile, economisind mai putin. Epuizandu-si resursele, este nevoit sa abandoneze investitiile si sa reia procesul de economisire, de acumulare de capital. Cu alte cuvinte, expansiunea monetara s-a dovedit a fi o iluzie in absenta resurselor reale.

Expansiunea monetara poate fi una benefica numai in masura in care ea reflecta comportamentul real al indivizilor. In conditiile in care acestia decid sa renunte la o parte a consumului lor prezent, economisind si acumuland resurse, cresterea cantitatii de credite in economie este un proces binevenit. Investitorii pot beneficia de puterea de cumparare la care renunta momentan cei care economisesc. Acest transfer de proprietate este unul firesc, nefiind nevoie de “magia nici unui truc bancar”, in cuvintele lui Mises. Interventia monetara in acest mecanism sustinut de piata provoaca inflatie, pierderea puterii de cumparare a banilor si distorsiuni in economia reala. Pe langa faptul ca nu creeaza bunastare, expansiunea monetara genereaza mutatii, prin intermediul preturilor, asupra structurii productive a economiei. Ca urmare, asa cum sustinea Hayek in “The Pure Theory of Capital”, “intelegerea fortelor reale fundamentale este chiar mai importanta decat intelegerea suprafetei monetare, tocmai pentru ca aceasta suprafata nu doar ca ascunde, dar de multe ori perturba mecanismul de baza in modul cel mai neasteptat.”

Rezultatul manifestarii fortelor reale in conditiile expansiunii monetare se va concretiza in supra-investitii (extinderea economiei dincolo de frontiera posibilitatilor sale de productie) si in mal-investitii (alungirea proceselor productive in absenta resurselor necesare sustinerii acestor a). Expansiunea monetara este responsabila pentru procesul conflictual de restructurare a capitalului. Rata redusa artificial a dobanzii determina alungirea structurii de productie in vreme ce consumul sporit ca urmare a reducerii economisirii provoaca o inaltare a triunghiului descris de Hayek. Asistam la o supra-dimensionare a extremitatilor structurii de productie, in conditiile in care resursele nu au sporit si preferintele pentru consum nu s-au modificat. Aceasta este, de fapt, imaginea cresterii nesustenabile, permisa de sporul masei monetare. In absenta resurselor reale, cresterea economica este una pe termen scurt, procesul de restructurare a capitalului neputand fi finalizat.

Incercarea de a forta economia sa produca dincolo de limitele impuse de resursele existente si de preferintele consumatorilor este o eroare. Economia reala functioneaza dupa legile cererii si ale ofertei, in ritmul impus de actiunile indivizilor. Cresterea economica este un proces anevoios, ce presupune acumularea capitalului prin economisirea resurselor. Nu exista o cale mai facila pentru a obtine prosperitate. Fiecare avant, bazat pe “retetele noi” de crestere aferente unei “noi economii”, a fost infrant de vechile legi economice. Huerta de Soto  atrage, de altfel, atentia asupra faptului ca “teoria economica ne invata, din pacate, ca expansiunea artificiala a creditului si inflatia mijloacelor (fiduciare) de schimb nu ofera vreo scurtatura catre dezvoltarea economica stabila si sustenabila, [nu ofera] o cale de evitare a sacrificiului si a disciplinei necesare din spatele tuturor proceselor voluntare de economisire.”

Marea problema a economiei mondiale a fost si ramane dependenta de resursele monetare ieftine care, pe termen scurt, ofera iluzia compensarii resurselor reale insuficiente.


[1] “Argumentation: ABCT”, Ludwig von Mises Institute, http://wiki.mises.org/wiki/Argumentation:ABCT.

2 Responses to Iluzia monetara a bunastarii

  1. iulian says:

    Un articol foarte bine documentat si argumentat, dar a cărei aplicabilitate in economia reală este foarte limitată, deoarece se referă la o economie închisă, care nu are legaturi monetare cu exteriorul. O sa incerc sa va combat cu două exemple: SUA si China, respectiv dolarul si yuanul.
    Sua, datorita faptului ca dolarul este principala moneda in care celelalte Banci Nationale aleg sa isi tina rezervele valutare, este obligata sa poarte pe umerii ei un adevarat blestem. Dezvoltarea economică a unor țări precum China sau Emiratele Arabe Unite au antrenat o creștere a rezervelor valutare a Bancilor Centrale din aceste țări, ce a condus mai departe la o creștere masivă a cererii pentru dolar, adică un flux de dolari dinspre Sua spre aceste țări.
    FED-ul, pentru a menține un nivel adecvat al lichidității și pentru a evita o supraapreciere a dolarului, a fost nevoit să emită dolari, pe care i-a injectat în economie. Astfel s-a ajuns la situația în care pe tot globul, Băncile Centrale dețin rezerve valutare uriașe în dolari. Numai China are peste 60 % din rezervele valutare în dolari, în condițiile în care nivelul total al acestora este de aprox. 2300 de miliarde de dolari.
    Imaginați-vă ce s-ar întâmpla în situația în care aceste rezerve de dolari ar fi “eliberate” în piață. Dolarul s-ar deprecia masiv iar FED-ul s-ar afla in imposibilitatea de a gestiona eficient masa monetara de dolari din circulatie.

    China, pe de altă parte, a profitat la maxim de notorietatea dolarului și și-a protejat moneda proprie. Prin faptul că menține un curs valutar al yuanului foarte scăzut ajută exporturile și scade cererea “artificiala” de yuani( prin menținerea unui curs fix descurajează speculatorii și implicit cererea de monedă venită din asemenea operațiuni). Practic, Banca Centrală a Chinei trebuie să gestioneze doar masa de yuani aflată în circulație pe teritoriul Chinei, adică în curtea proprie, acolo unde ea face regulile, masa de yuani in circulație pe restul globului fiind aproape nesemnificativă.
    Totodată, prin faptul ca majoritatea rezervelor valutare a Bancii este in dolari, transfera riscurile ce apar ca urmare a fluctuațiilor rezervelor Fed-ului.

    Morala: câteodată trebuie să joci după cum ți se cântă. Teoriile economice de la începutul secolului trecut nu se mai aplica practic asa cum se aplicau atunci, prin simplul fapt ca evolutia monedei nationale nu mai depinde exclusiv de ce se petrece in interiorul unui stat, ci și de modul în care acea moneda este percepută pe restul globului.

  2. Mihaela says:

    Vă mulțumesc pentru interesul față de acest articol, însă teama de apreciere nu justifica goana inflaționistă a majorității statelor lumii. Competitivitatea obținută din mentinerea unei monede depreciate functioneaza doar pe termen scurt, efectele pe termen lung fiind dintre cele mai nefaste.
    Eu am vrut să punctez faptul ca expansiunea monetară produce mutații la nivelul economiei reale, în structura de productie, atât timp cât ea nu se bazează pe modificarea preferințelor consumatorilor, reflectate în creșterea resurselor reale economisite. Nu am avut in vedere o economie închisă, vechile teorii la care va referiti nepicand, din punctul meu de vedere, testul realității. Și am să dezvolt puțin. Autoritățile monetare din SUA au motivat cresterea masei monetare printr-o supra-abundență a economisirii din statele asiatice. Dar, si aici vreau sa subliniez, aceasta economisire a fost rezultată în mare parte din politici monetare expansioniste, nefiind relevantă în termeni reali. În perioada 1999 – 2005, oferta monetară M1 din China a crescut cu 153%, oferta monetară M1 din Malaezia cu 107% iar oferta monetară a Rusiei (M0) a înregistrat un salt de 828%!
    Pe lângă lipsa economisirii reale, în susținerea deciziei autorităților monetare americane de reducere a ratei dobânzii ar fi trebuit să se țină seama de următoarea realitate: mare parte a economisirii globale “abundente” era reprezentantă de stocurile ridicate de dolari americani acumulate de economiile emergente. Acest stoc global de dolari nu reprezintă, cu siguranță, o resursă economisită, ci face parte din oferta monetară curentă a Statelor Unite ale Americii. Economisirea reală nu are legătură cu politica de creditare a băncilor comerciale. Economisirea este exprimată în decizia indivizilor de a-și restrânge consumul curent, împrumutându-și, pentru o anumită perioadă, resursele acumulate investitorilor. Acest mecanism nu a funcționat în economia Statelor Unite ale Americii, unde cetățenii americani și-au putut extinde concomitent consumul și investițiile, grație politicilor expansioniste ale creditului.
    Mare parte din consumul americanilor era reprezentat din importuri din economiile emergente. Dolarii plătiți pentru bunurile importate din China, de exemplu, odată ajunși în posesia exportatorului, erau schimbați pentru yuani. Banca centrală a Chinei, în loc să cumpere yuani de pe piața internațională, i-a creat. Această realitate este susținută de evoluția cantității de monedă din China, triplată între 1999 și 2007. Depozitele de dolari acumulate au devenit investiții în economia americană. Dar, în acest caz nu vorbim de o modificare a cantității existente de dolari, ci de o modificare a proprietarului. Pe ansamblu, oferta monetară expandată a majorităţii statelor lumii s-a deghizat într-o falsă abundenţă a economisirii. Încă o dată, expansiunea monetară a reușit să transmită semnale eronate.
    Referitor la China, asistăm la un boom al activității de creditare cu mult peste cel din Statele Unite ori Marea Britanie în perioada 2000-2007. În luna martie a anului 2012, oferta de monedă M2 a crescut în China cu 363.8 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o rată de aproape 50% în ultimii doi ani. Oferta monetară a Chinei este cu 29,5% mai mare decât cea a Statelor Unite ale Americii. Acest raport spune cu atât mai multe despre expansiunea monetară a Chinei cu cât, în urmă cu zece ani, agregatul M2 al ofertei americane era cu 202% mai mare decât agregatul M2 al ofertei de monedă din China.
    Dacă sporul monetar ar fi solutia pentru problemele economice, atunci nu ar mai fi saracie in lume. Insă, dezvoltarea economica nu este sinonima cu expansiunea monetara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>