web analytics

How Do Central Banks Talk …

Tomuleasa Ioana IulianaIuliana TOMULEASA

Acesta este titlul unui material semnificativ cu privire la politica de comunicare promovata de bancile centrale, fiind elaborat de profesorul american Alan Blinder in colaborare cu alti 4 economisti…

In acest sens, subscriu la opinia celui mai sus mentionat, ce ne spune:

 “… poate ca cel mai bun lucru pe care il poate face o banca centrala este sa invete pietele care este modul sau de a gandi …”

Materialul de fata reprezinta o scurta incursiune in problematica abordata, cu scopul de a clarifica cateva aspecte legate de modul in care comunica bancile centrale.

Politica de comunicare reprezinta ansamblul actiunilor demarate de banca centrala de furnizare a unor informatii,  catre publicul larg (actorii pietelor financiare, populatie s.a.), cu privire la obiectivele si strategiile politicii monetare, mediul economic de ansamblu si deciziile viitoare de adoptat.

Activitatea bancii centrale a fost dintotdeauna inconjurata de o mistica aparte, astfel aceasta era considerata o arta ezoterica. Desi obisnuiau sa fie rezervate, bancile centrale comunica din ce in ce mai mult despre politica monetara promovata si aspectele conexe acesteia, in special pe fondul presiunilor exercitate de crizele financiare din ultimile decenii.

S-a ajuns la convictiunea conform careia politica de comunicare detine un loc prioritar in influentarea pietelor financiare, in majorarea predictibilitatii deciziilor de politica monetara si spre inlesnirea actiunii bancilor centrale de a atinge obiectivele politicii economice.

O politica de comunicare bine fundamentata ar trebui sa raspunda la un set de intrebari, si anume: Cum si ce comunica ? Cine comunica ? Cui comunica? De ce comunica ? (a se vedea fig. 1)

procesul de comunicare

Fig. 1 Procesul de comunicare al bancilor centrale

 

In prima instanta se vor remarca intrebarile: cum  si ce comunica banca centrala ? Astfel, aceasta trebuie sa ofere informatii publicului larg cu privire la obiectivul fundamental al politicii monetare, la deciziile de politica monetara si motivele pe care acestea se fundamenteaza, perspectivele economico-financiare si nu in ultimul rand directii viitoare de urmat.

Politica de comunicare vizeaza transmiterea mesajelor active (explicite si directe, cu un impact imediat) cat si a celor pasive (indirecte, fara reactii imediate).

Bancile nu trebuie sa furnizeze informatii discriminante, ce ar putea conduce la avantaje preferentiale pentru unii actori ai pietei financiare, astfel se urmareste protectia datelor personale si confidentialitatea unor informatii.

Informatiile trebuie sa fie de o calitate superioara, urmarindu-se eliminarea dimensiunii asimetriei informationale, bancile fiind nevoite a pune la dispozitia indivizilor informatii relevante si in concordanta cu realitatile economice. De asemenea, acestea trebuie furnizate in timp util, rapiditatea comunicarii fiind o alta calitate de urmarit.

Un alt aspect ce decurge dintr-o politica de comunicare eficienta este credibilitatea bancii centrale. Aceasta incredere a publicului este obtinuta in timp, prin continutul deciziilor adoptate si explicarea fenomenelor ce stau la baza acestora.

Totusi, in ciuda faptului ca informatiile transmise se adreseaza unui auditoriu larg, acestea trebuie sa isi pastreze caracterul formal, profesionalismul dominand relatiile promovate.

Modalitatea de comunicare aduce in discutie, pe langa trasaturile ce trebuie atinse de informatiile transmise si doua tipuri de transmitere a acestora, respectiv comunicarea verbala si  non-verbala.

In afara sedintelor desfasurate de banca centrala se  utilizeaza comunicarea verbala, ce ia in general forma unor discursuri, unde sunt evocate propriile pareri cu privire la o anumita tematica. Membrii consiliului de politica monetara si in mod special, guvernatorul bancii centrale apeleaza la aceasta forma de comunicare pentru transmiterea unor aspecte de interes privind tendintele prezente in economia nationala sau internationala.

Comunicarea non-verbala se utilizeaza in cadrul sedintelor privitoare la problematica politicii monetare, fiind clasificata in alte doua subcategorii, respectiv cea de baza si cea suplimentara.

In afara sedintelor de politica monetara se utilizeaza comunicarea non-verbala de baza, aceasta facand trimitere la modalitatile:

  • rapoarte publicate periodic privind situatia economico-financiara;
  • previziuni asupra situatiei economice;
  • prognoze asupra economiei;
  • rapoarte de cercetare.

Politica de comunicare non-verbala suplimentara cuprinde urmatoarele:

  • rapoarte suplimentare;
  • inregistrari ale voturilor;
  • sumar al sedintelor.

Urmatoarea intrebare vizeaza aspectul privitor la cine comunica informatiile publicului larg, insa anterior s-a detaliat acest aspect, evidentiindu-se comunicarea non-verbala prin intermediul site-ului oficial sau publicatii oficiale, respectiv comunicarea verbala, unde actioneaza fie membrii consiliului de politica monetara, fie guvernatorul bancii centrale.

In acest sens, banca centrala trebuie sa dea atentie obiectivelor auditorilor sai cu menirea de a studia cum este receptionata comunicarea realizata si ce tip de informatii sunt utile, raspunzand intrebarii: cui comunica banca centrala. Se observa particularizarea receptorilor in doua mari categorii, si anume:

  • public larg;
  • reprezentati politici.

Cea din urma intrebare, insa una considerata a fi vitala pentru intelegerea deciziilor de politica monetara si a aspectelor conexe acesteia, este legata de motivatia comunicarii. De ce se comunica informatii ?

Practica ne-a relevat faptul ca un proces comunicational eficient faciliteaza legatura dintre transparenta si credibilitate. In acest sens, daca o banca centrala are precum pilon de baza o strategie de comunicare clara, completa si in concordanta cu deciziile sale, se obtine o mai mare credibilitate si un mecanism adecvat de atingere a obiectivelor.

Un subiect sensibil este cel referitor la suficienta, respectiv insuficienta comunicarii, ce se raporteaza atat la aspectul cantitativ, dar si la cel calitativ, ipostaze ce pot potenta riscurile cu care se confrunta pietele financiare. In acest sens, in cazul suficientei de informatii necesar a fi digerate de public, se remarca urmatoarele riscuri: aparitia de piete ineficiente, diminuarea functionalitatii pietelor, reducerea capacitatii acestora de analiza si prognozare s.a. Cea de-a doua problematica, a insuficientei informatiilor publicate, se identifica riscuri precum diminuarea resposabilitatii bancilor centrale, incapacitatea de onorare a obiectivelor propuse, manifestarea volatilitatii si incertitudinii sporite, scaderea transparentei, dar si a credibilitatii bancii centrale s.a.

Asadar, un nivel optim pentru o politica de comunicare puternica, este considerat a fi in momentul in care se furnizeaza atatea informatii incat se apreciaza banca centrala ca fiind transparenta, credibila si capabila sa isi atinga obiectivele stabilite initial.

O strategie optima de comunicare va contribui la implementarea unei culturi economice in societate, ce faciliteaza o intelegere a fundamentelor politicii monetare si a masurilor intreprinse de autoritati, insa trebuie sa fie realizata de o maniera prudenta.

Comunicarea reprezinta o “strada cu dublu sens”, implicand responsabilitati diferite. Fiecare parte implicata in proces are anumite obligatii si angajamente, necesare pentru eficientizarea procesului de comunicare. Bancile centrale trebuie sa acorde o atentie sporita mesajelor transmise, respectiv continutului acestora, evitand publicarea unor informatii ce pot produce o supra-reactie din partea operatorilor pietei financiare.

(…) relatia dintre o banca centrala si publicul tinta este similara cu relatia  unui cuplu casatorit. Comunicarea eficienta este un element cheie pentru ca relatia sa faca fata impedimentelor zilnice. Este o relatie pe termen lung, si cu toate ca disensiunile periodice nu pun in pericol relatia o pot face mai putin placuta sau reciproc avantajoasa [Rakesh, 2005].

Surse:

  1. Blinder, A., Goodhart, C., Hildebrand P., Lipton, D., Wyplosz, C., How Do Central Banks Talk?, CEPR Publications, Londra, 2001;
  2. Born, B., Ehrmann, M., Fratzscher, M., Central bank communication on financial stability, 2011, http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/scpwps/ecbwp1332.pdf;
  3. Rakesh, M., New economic geography and monetary policy in a flattening world, 2005, http://www.bis.org/review/r061110e.pdf;

3 Responses to How Do Central Banks Talk …

  1. Magister says:

    Pietele pot “gandi” de sine statator, nu trebuie cineva sa le invete. Iar orice organism care incearca sa faca acest lucru (avand la dispozitie “arme” cum ar fi moneda, sangele economiei)sfarsesc prin a deforma informatia intr-un asa mod, incat antreprenorul este dus in eroare si incepe sa investeasca in proiecte nesustenabile. Suna cunoscut scenariul?

    • Iuliana Tomuleasa says:

      In primul rand prin afirmatia surprinsa in articol fac referire la necesitatea ca banca centrala sa “explice/detalieze” actorilor pietei financiare modul sau de a gandi … si prin “mod de gandire” se face trimitere la motivatia adoptarii unor decizii, strategii de politica monetara, obiectivele generale de politica monetara s.a.m.d.
      In al doilea rand, e posibil ca pietele sa nu aiba nevoie de cineva sa le invete cum sa gandeasca, dar ar fi mai simplu de inteles anumite comportamente daca ar fi explicate. In acelasi timp exista si riscul ca anumite elemente sa fie distorsionate deliberat in vederea orientarii participantilor de pe piata financiara in directia dorita de banca centrala dar si riscul de generare a unor confuzii datorita volumului prea mare de informatie…
      In viitorul articol voi realiza o abordare critica asupra existentei bancii centrale deoarece, dupa cum probabil stii, in contextul crizei s-a tot ridicat intrebarea daca nu cumva prezenta bancilor centrale in “inima” sistemelor economice reprezinta problema reala a functionarii pietei libere…
      “Acela care va controla volumul banilor in orice tara va fi stapanul legilor si al comertului !” Suna cunoscut ?

      • Magister says:

        “In primul rand prin afirmatia surprinsa in articol fac referire la necesitatea ca banca centrala sa “explice/detalieze” actorilor pietei financiare modul sau de a gandi … si prin “mod de gandire” se face trimitere la motivatia adoptarii unor decizii, strategii de politica monetara, obiectivele generale de politica monetara s.a.m.d.” Sau sa impuna modul sau de a gandi, de exemplu, sa scada RMO atunci cand, insusi guvernatorul (cazul RO) o spune. Problema consta in incredere http://jurnalul.ro/editorial/money-for-nothing-658475.html
        “In acelasi timp exista si riscul ca anumite elemente sa fie distorsionate deliberat in vederea orientarii participantilor de pe piata financiara in directia dorita de banca centrala dar si riscul de generare a unor confuzii datorita volumului prea mare de informatie…” Pai anume statul, in cardasie cu banca centrala, distorsioneaza informatiile: cand scade artificial rata dobanzii in piata, asta inseamna, in ochii investitorilor, mai multi bani, care de fapt nu sunt, fiindca nu s-au facut economii: nu sunt resurse REALE. Uite un articol (printre multe de pe acest site) in legatura cu acest lucru http://economiaonline.ro/depresiunile-economice/
        Principala cauza a neexistentei pietei libere este statul, care intervine coercitiv prin decrete, taxe, legi, impozite, inflatie in piata pentru a-si indeplini planurile (ce n-au nicio legatura cu cetateanul obedient de rand). Iar banca centrala, controlata de stat (membrii sai sunt alesi de parlament) este unul din instrumentele cu care statul misi realizeaza acele planuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *