web analytics

Guvernanta corporativa in industria bancara

Doru Bulata

Doru BULATA – Presedintele Comisiei de Conformitate ARB

Piata financiara globala a fost zdruncinata puternic in ultimii ani, angrenand forte imprevizibile si greu controlabile, care au adus provocari noi si neobisnuite atat factorilor decidenti, precum si tuturor celorlalti participanti ai pietei. In intampinarea dificultatilor produse de aceste schimbari, un concept neglijat in ultimii ani capata o noua semnificatie si tinde sa acapareze, tot mai insistent, atentia opiniei publice: Guvernanta Coporativa. Intr-o serie de articole, voi trata Guvernanta Corporativa, atat dintr-o perspectiva universal-generala cat si dintr-o perspectiva special aplicabila pietei bancare romanesti. Acest prim articol pune accent pe motivul care a stat la baza importantei din ce in ce mai mari atribuite Guvernantei Corporative si pe istoria acestui concept.

Vechiul blestem chinezesc – “Sa traiesti in vremuri interesante”– s-a indeplinit. Nu este deloc sigur cum lumea va reusi sa rezolve problemele economice si financiare care au lovit intreg mapamondul. Lideri, specialisti si experti bajbaie pe cai necunoscute, toti incercand sa-si dea seama ce trebuie sa faca de acum inainte. Mediul de afaceri nu va mai fi niciodata ce a fost. Cei care vor gasi solutiile potrivite pentru organizatiile lor in aceste vremuri vor fi, cu siguranta, cei care vor culege roadele ce li se cuvin. Andy Grove, fost CEO al Intel a rezumat cel mai bine realitatea de astazi in titlu cartii sale: “Only the Paranoid Survive”. Starea de incertitudine caracteristica zilelor noastre nu trebuie sa se transforme in incapacitatea de a actiona.

Secolul 20 a reprezentat o crestere masiva a atentiei acordate unei abordari manageriale serioase. Teoriile organizationale au dobandit noi semnificatii, desi organul de conducere nu aparea in marea majoritate a organigramelor. Managementul strategic a facut mari progrese, dar contributia organului de conducere era rareori mentionata. Au fost dezvoltate teorii si practici importante pentru managementul domeniilor financiar, marketing si operational, nearatandu-se insa prea mult interes in ceea ce priveste rolul administratorilor. Aceasta a fost epoca teoriilor de management, consultantilor in management, a inteleptilor in management, a invataturilor in domeniul managementului, toate reflectand preocuparea aratata managementului.

Cu toate acestea, daca managementul a reprezentat principala preocupare a secolului 20, guvernanta corporativa trebuie sa reprezinte domeniul de prim interes al secolului 21. Majoritatea economiilor avansate sau care avanseaza au introdus coduri de guvernanta corporativa sau au adoptat noi cadre legislative, precum SUA dupa dezastrul Enron. Criza financiara globala ce a inceput in anul 2007 a adaugat noi standarde la politicile si practica guvernantei corporative.

In Romania, dupa aproape jumatate de secol de economie planificata si de proprietate predominant publica, in care standardele de guvernare a companiilor erau rezultatul politicilor guvernamentale de stat, privatizarea economiei romanesti dupa 89’ a lasat companiile tinere, cu capital privat, intr-o stare de dezorientare si dezorganizare functionala, prinse intr-un mediu de instabilitate si volatilitate economica si vid legislativ, in care oportunismul si lacomia erau principalele stimulente. Rezultatul, previzibil in cazul celor mai multe, a fost falimentul. Anul trecut, o publicatie romaneasca a prezentat o lista cu 1256 de companii care functionau cu peste 1000 de angajati inainte de 1989 si care au dat ulterior faliment.

Toate entitatile corporative necesita guvernanta

Pentru a combate proasta administrare a companiilor private, pentru o organizare eficienta, cu o abordare bazata pe asumarea prudenta a riscurilor, cu o viziune pe termen lung, pentru cresterea transparentei si implicit imbunatatirea reputatiei si a nivelului de incredere, pentru a reusi atingerea obiectivelor de afaceri, in conditiile respectarii cadrului de reglementare, nu exista decat o singura solutie: Guvernanta corporativa.

Toate entitatile corporative, incluzand companiile orientate spre profit, atat publice cat si private, asociatii in participatiune, cooperative, parteneriate, organizatii non-profit asemenea organizatiilor cu scop comunitar, de voluntariat, cu scop filantropic, institutii academice, institutii cu capital integral sau majoritar de stat, trebuie sa fie conduse. Toate necesita un for care sa indeplineasca rolul de guvernare.

Cu toate ca de o guvernanta corporativa eficienta pot beneficia toate companiile, indiferent de sectorul economic in care isi desfasoara activitatea, acest articol, precum si cele ce vor urma, trateaza in special piata financiar-bancara. De ce este piata financiar-bancara mai importanta? Pentru ca ea este coloana vertebrala a oricarei economii. Modul de functionare a acestei piete prezinta un risc la nivelul intregului sistem, fiind foarte sensibila in ceea ce priveste nivelul de incredere de care beneficiaza din partea celorlalti participanti, administrand riscuri de o complexitate foarte ridicata.

Guvernanta corporativa nu este un lucru nou, sintagma este noua

Dar ce inseamna de fapt Guvernanta Corporativa si cum a aparut acest concept? OECD defineste Guvernanta Corporativa ca fiind “setul de relatii dintre managementul unei companii, actionarii sai si celelalte parti interesate (clienti, furnizori, autoritati de reglementare, etc.), furnizand structura organizatorica prin care obiectivele sale sunt stabilite, modul prin care acestea sunt indeplinite si in care performanta managementului este monitorizata”. In esenta, guvernanta corporativa reprezinta modul in care se realizeaza exercitarea puterii asupra entitatilor corporative in interesul tuturor partilor interesate”. Principalele arii de acoperire ale Guvernantei Corporative, conform rapoartelor OECD sunt: drepturile si tratamentul echitabil al actionarilor, interesele celorlalte parti interesate, rolul si responsabilitatile structurii de conducere, integritatea si comportamentul etic, cerintele de publicare si transparenta.

Scriitorul si filozoful englez Chaucer (1343-1400) a utilizat cuvantul guvernanta, fara a fi decis insa asupra modalitatii de a-l scrie (,,gouvernance / governaunce”). Cu toate acestea sintagma de guvernanta corporativa nu a fost utilizata pana in anii 80’, fiind insa adoptata la nivel mondial extrem de repede. In 1988 Cochran si Wartick au publicat o bibliografie adnotata a publicatiilor cu privire la guvernanta corporativa. Aceasta avea 74 de pagini. Astazi Google returneaza peste 12 milioane de rezultate la cautarea sintagmei de guvernanta corporativa. Revista de cercetare Corporate Governance – An International Review (Guvernanta Corporativa – O Analiza Internationala) a fost fondata in anul 1992, publicand periodic articole cu privire la acest subiect. Aceste date ilustreaza destul de puternic evolutia rapida a studiului guvernantei corporative in lume si cresterea importantei acesteia in timp.

In acest prim articol urmaresc evolutia de-a lungul anilor a ideilor si practicilor de guvernanta corporativa, incepand cu guvernarea organizatiilor de comert, companii infiintate de catre imperii comerciale si pana la inventia extraordinara a societatilor cu raspundere limitata. Ideile si conceptele de baza ale guvernantei corporative au evoluat incet avand la baza un cadru legal bazat mai de graba pe gandirea jumatatii secolului 19, decat pe realitatea complexa a afacerilor moderne. Vom vedea de asemenea cum de multe ori schimbarile apar ca raspuns la situatii critice si nu la dezvoltari ale teoriei.

Inceputurile: comerciantii si monopolurile

In Europa medievala, breslele mestesugaresti pentru fiecare meserie, ca de exemplu tesatorii, croitorii si rotarii impuneau standarde, reglementau preturile si controlau pregatirea si intrarea in meseria pe care o reprezentau. Desi poate parea ciudat astazi, breslele erau infiintate prin carte sau alte documente similare, chiar de catre orase sau state, promovandu-se beneficiile iluzorii ale monopolurilor. Doar maestrii meseriei puteau fi membri ai breslei si doar membrii breslei puteau practica meseria. Membrii breslei alegeau organul de guvernare.

Pana in secolul 17 competitia economica, politica si militara era in crestere intre imperiile britanic, olandez, portughez si spaniol. Companii create prin carta de catre monarh sau stat urmareau interese comerciale in baza regulilor stabilite prin intermediul cartei. In 1600, regina Angliei Elisabeta I a acordat o carta regala companiei East India, oferindu-i acesteia monopol asupra comertului intre Anglia si Asia. Compania era o societate pe actiuni, cu peste 1000 de actionari ce alegeau anual un organism de guvernare format din 24 de administratori. Compania facea comert constand in bumbac, matase, ceai si opium, in principal cu India si China, asigurand la un moment dat administrarea, cu o armata privata, a Indiei controlate de Imperiul Britanic.

Compania Dutch East India a primit in anul 1602 din partea Republicii Olandei o carta pe baza careia sa conduca coloniile olandeze si sa faca comert cu Asia. Compania Dutch West India a fost acreditata in 1621 sa gestioneze comertul cu sclavi intre Africa, Caraibe si America de Nord. Compania Hudson Bay a primit carta regala in 1670 atunci cand printul Rupert, varul Regelui Charles al II-lea a intrezarit oportunitati in ceea ce priveste comertul cu blanuri in zona golfului Hudson, apartinand in ziua de astazi Canadei.

In cele din urma, povestea guvernantei corporative contine multi oameni de afaceri prea ambitiosi si dominanti, avand asteptari nerealistice, conducand la colapsul companiilor si uneori la frauda. Compania The South Sea a fost infiintata in 1711 pentru a derula afaceri cu coloniile spaniole din America de Sud, in special pentru comertul cu sclavi. In anul 1718, Regele Angliei George I devine guvernatorul companiei, aducand prestigiu si incredere. Ulterior, in anul 1720 Camera Lorzilor acorda monopol companiei sub conditia garantarii de catre companie a datoriei nationale britanice, cu dobanda fixa. Speculatii masive au urmat in ceea ce priveste actiunile sale: pretul actiunilor urcand de la 100 la 1000 lire. Apoi bula s-a spart. Cancelarul tezaurului de stat a fost acuzat de a fi luat mita pentru a umfla valoarea actiunilor. O mare parte din mica nobilime si-a pierdut averile, bancile au dat faliment, administratorii au fost condamnati la inchisoare, iar bunurile le-au fost confiscate.

La fel ca in timpul crizei globale recente, cand o serie de banci s-au prabusit, fiind necesara interventia guvernelor pentru a le salva, au existat proteste impotriva exceselor si a riscurilor asumate. Adam Smith (1723-1790), economist si profesor de filozofie morala in cadrul Universitatii din Glasgow a sustinut ca societatea are de castigat atunci cand indivizii isi urmeaza interesele proprii, deoarece piata libera va produce produsele si serviciile necesare la preturi mici. Este considerat de multi a fi parintele economiei moderne. Cu toate acestea, Adam Smith si-a aratat suspiciunile cu privire la oamenii de afaceri, asa cum o fac multi academicieni si in ziua de astazi. Comentariul adesea citat al acestuia ofera o perspectiva clasica asupra guvernantei corporative:

 “De la administratorii companiilor, in calitate de manageri mai degraba ai banilor altora decat a celor proprii, nu te poti astepta sa dea dovada de aceeasi vigilenta de care ar da dovada in cazul banilor proprii.”

Inventarea societatilor cu raspundere limitata

La inceputul secolului 19, in afara de companiile infiintate de catre coroana sau stat, existau practic trei metode prin care oamenii sa se poata implica in afaceri: ca si comerciant independent, intr-un parteneriat sau ca entitate fara personalitate juridica in care unii gestionau afacerea iar partenerii din umbra furnizau finantarea. In fiecare dintre cazuri, atunci cand compania intra in faliment, creditorii isi puteau urmari creanta asupra oricaruia dintre actionari si asupra tuturor celor implicati pana in momentul in care acestia deveneau falimentari. In acele timpuri, sustragerea de la plata datoriilor reprezenta o infractiune pedepsita cu inchisoarea si urmata de posibilitatea ca sotia si copii datornicului sa fie trimisi la munca in folosul comunitatii. Acesta reprezenta un element descurajator in ceea ce priveste investirea, cu exceptia cazului in care persoana era direct implicata in managementul activitatilor. Era insa o perioada de crestere economica, determinata de revolutia industriala. Societatile aveau nevoie de capital extern pentru a se putea extinde mai rapid decat permitea profitul reinvestit. Mai mult, clasa emergenta cu venituri obtinute din chirii avea fonduri disponibile.

Francezii au fost primii care au creat o forma de constituire a unei corporatii ce limita raspunderea actionarilor. Incepand cu 1807, societatea in comandita pe actiuni limita raspunderea investitorilor externi, directorii executivi ramanand insa individual expusi la datoriile companiilor lor. Intre timp, in Marea Britanie, necesitatea companiilor de a accesa capital fara a expune investitorii externi la riscul falimentului reprezenta un subiect dezbatut in Parlament. O parte din membrii Parlamentului au solicitat o forma de constituire care sa oglindeasca modelul francez. Legea privind companiile britanice din 1855 si 1862 oferea raspundere limitata tuturor actionarilor, indiferent daca acestia erau sau nu implicati in managementul companiei.

S-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune sisteme create vreodata. Conceptul de baza consta in crearea unei entitati legale distincte de proprietarii acesteia, care cu toate acestea dispunea de capacitatea exercitarii drepturilor aferente unei persoane reale – dreptul de a contracta, de a actiona si a fi actionata in justitie, de a detine bunuri in proprietate si de a angaja. Cu toate acestea actionarii nu mai erau raspunzatori pentru datoriile companiei. Compania detinea o viata proprie, dincolo de viata fondatorilor sai, care puteau transfera actiunile detinute in companie. Cu toate acestea, proprietatea ramanea baza puterii. Actionarii desemnau administratorii, care raspundeau de administrare si raportare.

Conceptul de proprietate si cel de drept al actionarului stau si astazi la baza unei legislatii moderne a societatilor, cu toate ca realitatea puterii detinute asupra multor mari companii este diferita. In timpul secolului 19 o serie de state din SUA au adoptat legislatie ce permitea constituirea si controlul companiilor. In New York, institutiile financiare de pe Wall Street finantau si tranzactionau actiuni ale companiilor fondate pentru a construi cai ferate si pentru a dezvolta industria, in perioada de dezvoltare post Razboi Civil (1861-1865). Cu toate acestea, legiuitorii erau sceptici in a limita raspunderea actionarilor fata de datoriile companiilor. Mai mult, obiectivele companiilor si durata de viata erau definite, iar o companie nu putea detine o alta companie. Epoca industriala a adus mari bogatii unor companii americane si actionarilor lor. Subsecvent, constitutii ale unor state au fost amendate si rescrise pentru a veni in intampinarea nevoilor companiilor puternice. A fost introdusa limitarea raspunderii actionarilor. Au fost duse batalii asupra cadrului de reglementare, in vederea permiterii consituirii conglomeratelor, in care companii detineau alte companii. In final, actele statutare ale corporatiilor au incetat a mai limita activitatile companiilor si durata acestora de viata.

Notiunea de societate cu raspundere limitata a fost elegant de simpla si de un imens succes, conducand la dezvoltare industriala peste tot in lume si la crearea de nenumarate locuri de munca si averi. Din pacate, modelul general acceptat in secolul 19 este la fel de ancorat in realitate precum legatura dintre hidrodeltaplan si o flota de avioane cu reactie. Cu toate acestea, conceptul original al corporatiei reprezinta baza esentiala a dreptului societar de astazi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *