web analytics

Geamul spart

imagesCA9C94NRFrederic BASTIAT*

Ati fost de fata atunci cand bunul negustor Jacques Bonhomme s-a infuriat deoarece fiul sau zvapaiat a spart un geam? Daca ati participat la aceasta scena, v-ati dat seama imediat ca toti spectatorii, vreo treizeci la numar, pareau sa se fi inteles intre ei, consolandu-l pe nefericitul proprietar  cu aceeasi remarca invariabila: “Tot raul spre bine. Astfel de accidente pun economia in miscare. Toata lumea trebuie sa traiasca. Ce s-ar face geamgiii daca nu s-ar mai sparge geamuri?”.

Insa, in aceasta formula de compatimire exista o intreaga teorie, pe care ar fi bine o sesizam in acest caz simplu, avand in vedere ca, din pacate, ea este similara celei ce guverneaza majoritatea institutiilor noastre economice.

Daca se presupune ca acoperirea pagubei induce o cheltuiala de sase franci, ca prin urmare, respectivul accident aduce producatorilor de geamuri un venit de aceeasi marime, vanzarile acestui domeniu crescand cu sase franci, nu am nimic impotriva, deoarece rationamentul este corect. Geamgiul va veni, isi va face treaba, va incasa suma pomenita, isi va freaca mainile de bucurie si  ii va multumi din toata inima copilului neastamparat. Toate aceste lucruri se vad.

Insa, daca, pe de alta parte, deductia ne ajuta sa conchidem, cum se intampla de regula, ca spargerea geamurilor este un obicei sanatos, deoarece face ca banii sa circule, ceea ce favorizeaza economia in ansamblu, ma vad silit sa spun “Stati putin! Teoria voastra se limiteaza doar la ceea ce se vede, insa ignora ceea ce nu se vede.”

Or, nu se vede ca, din moment ce micul nostru negustor a cheltuit sase franci pe ceva, nu mai poate cheltui aceeasi suma pe altceva. Nu se vede ca, daca n-ar fi trebuit sa schimbe geamul spart, poate ca si-ar fi inlocuit vechii pantofi sau si-ar fi cumparat o carte. Pe scurt, ar fi dat respectivei sume o alta destinatie, ceea ce, in actualele conditii, nu se mai poate intampla.

Acum, sa vedem ce se intampla cu productia de geamuri ca urmare a acestei intamplari. Nazbatia copilului face ca vanzarile geamgiilor sa creasca exact cu sase franci: este ceea ce se vede. Daca geamul n-ar fi fost spart, comertul cu pantofi sau cu oricare alt bun ar fi adus sase franci in plus, ceea ce nu se vede.

Daca s-ar tine cont atat de ceea ce nu se vede, deoarece este un fapt negativ, cat si de ceea ce se vede, deoarece este un fapt pozitiv, se va intelege ca nici economia pe ansamblu, nici volumul total de ore de munca nu vor fi afectate de spargerea geamului sau de pastrarea sa intacta.

Sa vedem ce se intampla, acum, cu Jacques Bonhomme.

In primul caz, al spargerii geamului, el cheltuie sase franci si nu va avea, nici mai mult, nici mai putin decat un geam. In al doilea caz, cand acesta ramane intact, micul negustor si-ar fi cheltuit cei sase franci pe incaltaminte, dispunand, astfel de o fereastra si o pereche de pantofi.

Insa, avand in vedere ca face parte din societate, Jacques Bonhomme trebuie sa conchida ca, una peste alta, a pierdut o suma echivalenta cu valoare geamului spart. De aici, tragem concluzia surprinzatoare conform careia “societatea pierde valoarea lucrurilor distruse inutil” si ajungem la o maxima ce va face valvoi parul de pe capul protectionistilor – “a sparge, a distruge, a irosi nu inseamna a favoriza productivitatea nationala” sau, mai concis, “distrugerea nu aduce beneficii”.

Ce aveti de spus domnilor de la Le Moniteur Industriel (ziarul Comitetului de aparare a industriei nationale, o organizatie protectionista din Franta secolului al XIX-lea)? Ce veti spune dumneavoastra, discipoli ai domnului Auguste de Saint-Chamans, care a calculat cu atata precizie cat profit se va face pe seama incendierii Parisului, tinand cont de numarul de case ce trebuiau construite?

Imi pare rau ca va dau peste cap ingenioasele calcule, mai ales ca ati reusit sa le impuneti in legislatia noastra, insa va rog sa le revedeti tinand cont atat de ceea ce se vede, cat si de ceea ce nu se vede.

Cititorul trebuie sa-si aminteasca faptul ca nu exista doar doua, ci trei persoane afectate de mica scena pe care am adus-o in discutie. Una dintre ele, Jacques Bonhomme, il reprezinta pe consumator, obligat, printr-un act de distrugere, sa beneficieze de un singur bun in loc de doua. A doua, geamgiul, joaca rolul producatorului, a carui afacere a fost favorizata de intamplarea pomenita. A treia este cizmarul (sau oricare alt comerciant), al carui efort este descurajat proportional din acelasi motiv. Acesta este personajul care ramane mereu in umbra si care, personificand ceea ce nu se vede, reprezinta un element esential al problemei. El este cel care ne arata cat de absurd este sa credem ca distrugerea poate fi benefica, care ne va invata ca-i la fel de lipsit de logica sa consideram drept avantaj restrictionarea schimbului, care, pe de alta parte, nu este nimic altceva decat o distrugere partiala. De aceea, daca mergem la originea tututor argumentelor aduse in favoarea lor, tot ce vom descoperi va fi parafraza unui proverb popular: “ce s-ar face geamgiii daca nu s-ar mai sparge geamuri?”

* Tradus din limba franceza, de Gabriel Mursa, presedintele Institutului Friedrich von Hayek Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *