web analytics

Evaluarea capacitatii firmelor cotate de a-si continua activitatea, o responsabilitate a auditorului financiar

Zemanta Related Posts ThumbnailIoan-Bogdan ROBU

Noile tendinte de la nivel european, in ceea ce priveste demersul metodologic al auditului financiar, impun o crestere a responsabilitatii auditorului in sensul aprecierii masurii in care cei insarcinati cu guvernanta firmei auditate utilizeaza in mod adecvat principiul continuitatii activitatii in intocmirea situatiilor financiare.

In literatura de specialitate, acest principiu se regaseste tradus cu ajutorul sintagmei To continue as a going concern (eng) sau mai simplu the going concern assumption. Pornind de la conceptul Concern, denumire utilizata pentru marile firme americane in ani 60-70, si prin asociarea adjectivului going (cu intelesul de mers continuu) se induce ideea ca o firma sa isi poata continua activitatea intr-un anumit orizont temporal atunci cand pregateste situatiile financiare.

In conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara -IFRS, prin IAS 1 (Prezentarea situatiilor financiare), se stipuleaza ca o firma va intocmi situatiile financiare pornind de la prezumtia ca aceasta isi va continua activitatea intr-un orizont de timp previzibil, cu exceptia cazului in care cei insarcinati cu guvernanta intentioneaza sa lichideze afacerea, sa reduca intr-o masura semnificativa activitatea firmei sau nu exista o alta alternativa care sa nu conduca la aceasta situatie.

Impactul asupra intocmirii situatiilor financiare poate fi resimtit mai ales la nivelul efectuarii evaluarii. In acest caz conducerea trebuie sa ia in considerare si sa prezinte totalitatea evenimentelor sau conditiilor care pot conduce firma la imposibilitatea respectarii acestui principiu.

La nivelul pietei financiare, efectele raportarii unor astfel de informatii pot fi resimtite si cuantificate prin impactul asupra pretului actiunilor firmei in cauza si implicit asupra capitalizarii bursiere. In acest sens se pot nota doua situatii, prin a caror manifestare pot conduce la aparitia asimetriei informationale in ceea ce priveste accesul investitorilor la informatiile privind respectarea aplicarii principiului continuitatii activitatii: a) ca pietei financiare sa nu i se transmita toate informatiile necesare pentru evaluarea capacitatii firmei de a-si continua activitatea; b) ca pietei financiare sa i se transmita informatii care in mod eronat pot conduce la o denaturare a situatiei privind capacitatea firmei de a-si continua activitatea.

In ceea ce priveste prima situatie, reducerea asimetriei informationale se poate realiza prin ralierea la IFRS si prin aplicarea IAS 1 (Prezentarea situatiilor financiare). IAS 1 recomanda ca utilizatorii informatiei financiare si implicit investitorii sa poata beneficia de un set minim de situatii prin a caror analiza sa poata evalua capacitatea firmei, in care prezinta interese, de a-si continua activitatea. Astfel, riscul de insolvabilitate sau faliment poate fi evaluat pe baza ratelor de lichiditate, insolvabilitate, rentabilitate, sau de indatorare, auditorul raportandu-se la valorile de referinta din literatura de specialitate sau din actele normative.

Ceea de-a doua situatie, poate si cea mai complicata, este reprezentata de transmiterea catre piata a unor informatii financiare pentru care se impune certificarea si asigurarea calitatii. In acest sens, intervine rolul auditorului financiar care are ca scop principal emiterea unei opinii obiective, profesioniste si independente privind acuratetea informatiilor financiare raportate, sub cele mai semnificative aspecte, in conformitate cu un cadru de raportare de referinta aplicabil.

Pentru asigurarea calitatii informatiei raportate, prin standardul profesional de audit, ISA 570 (International Standard on Auditing – Principiul continuitatii activitatii), se prevede ca auditorul sa obtina probe de audit cu privire la gradul de adecvare al folosirii acestui principiu de catre conducere atunci cand situatiile financiare sunt intocmite si sa emita concluzii daca exista o incertitudine semnificativa privind capacitatea firmei de a-si continua activitatea.

In conformitate cu ISA 500 (Probe de audit), probele de audit, suficiente si adecvate, pot fi obtinute cu ajutorul procedurilor de audit, printre care se pot enumera: inspectia, observarea, confirmarea externa, recalcularea, reefectuarea, procedurile analitice si interogarea. Dintre acestea, la nivelul literaturii si practicii de specialitate se impune cu succes utilizarea procedurilor analitice, ca forma a evaluarilor informatiilor financiare si nefinanciare cu ajutorul investigarii fluctuatiilor sau compararii acestora cu informatii din perioade precedente, cu rezultate anticipate ale entitatii auditate sau cu informatii din domenii de activitate similate.

Printre metodele de aplicare a procedurilor analitice pentru obtinerea probelor de audit cu privire la posibilitatea evaluarii capacitatii firmei de a-si continua activitatea, literatura de specialitate recomanda si utilizarea metodelor statistice avansate. Cu ajutorul acestor metode de analiza a datelor, auditorul poate obtine o asigurare rezonabila cu privire la aparitia riscului de insolvabilitate sau faliment.

Una dintre cele mai utilizate metode este analiza discriminant sau tehnica scorurilor, cum mai poate fi regasita in unele lucrari de specialitate. Ideea de baza a acestei metode este una simpla si conduce la rezultate eficiente in ceea ce priveste evaluarea riscului de faliment. Cu ajutorul acestei metode se estimeaza un scor aferent firmelor cu si fara risc de faliment, pe baza carora se pot constitui mai apoi intervale de risc in care pot fi clasificate firmele analizate. Usurinta cu care poate fi aplicata metoda, mai ales cu ajutorul softurilor statistice specializate gen SPSS, Stata sau SAS, conduc utilizatorii la obtinerea unor functii scor care pot fi utilizate la incadrarea firmelor in grupe distincte de risc. Dezavantajele principale sunt determinate de faptul ca functiile scor trebuie actualizate periodic si ca pot fi aplicate doar pentru firmele care se aseamana cu cele incluse in esantionul care a stat la baza obtinerii functiei scor.

Ideea de baza a analizei discriminat este urmatoarea:

1. se considera o functie scor Z = β0 + β1∙X1 + β1∙X1 +…+ βi∙Xi + … + βn∙Xn, cu i=1,…,n, unde βi reprezinta coeficientii modelului, iar Xi reprezinta o serie de variabile incluse in analiza (rate financiare). Ideaa utilizarii ratelor financiare este sustinuta de posibilitatea acestora de a evidentia pozitia si performanta financiara a fimei, iar ideea agregarii acestora sub forma unei functii este sutinita de faptul ca firme care prezinta pozitii financiare diferite pot obtine performante financiare asemanatoare si firme care prezinta pozitii financiare asemanatoare pot obtine performante fiannciare diferite.

2. estimatiile parametrilor functiei scor sunt obtinute cu ajutorul analizei discriminant, pornind de la un esantion de firme performante si neperformante

3. odata estimati parametrii functiei scor Z, se pot calcula intervalele de risc, care pot fi utilizate ulterior pentru clasificarea firmelor in grupe de risc si evaluarea capacitatii acestora de a-si continua activitatea.

Un neajuns al acestei metode este determinat de faptul ca, pornind de la functia Z utilizata, pentru o firma se estimeaza, pe baza informatiilor privind pozitia si performanta financiara, un scor zi, care apartine unuia dintre intervalele calculate. In conditiile in care zi este foarte apropiat de limitele a doua intervale invecinate, evaluarea de catre auditor a capacitatii firmei de a-si continua activitatea ramane incontinuare dificila, deoarece nu se cunoaste probabilitatea de aparitie a evenimentului.

Pentru aceasta, auditorul are la dispozitie o alta metoda care poate raspunde cu succes acestor neajunsuri: analiza de regresie bazata pe probabilitatile de aparitie a evenimentului, la un moment dat (de tipul analizei de regresie logistica sau probabilistica). Ideea de baza a acestor metode este reprezentata de faptul ca sub influenta acelorasi factori financiari (si mai ales nefinanciari; lucru nepermis in analiza discriminant) se poate estima probabilitatea de aparitie a starii de insolvabilitate sau de faliment.

In cazul analizei de regresie logistica, modelul cu ajutorul caruia poate fi estimat riscul de insolvabilitate sau faliment este de forma: p/(1-p) = 1/(1+ e-( β0 + β1∙X1 + β1∙X1 +…+ βi∙Xi + … + βn∙Xn), cu i=1,…,n, unde βi reprezinta coeficientii modelului, Xi reprezinta o serie de variabile incluse in analiza (rate financiare dar si indicatori nefinanciari), iar p indica probabilitatea de aparitie a insolventei sau falimentului sub influenta factorilor determinanti (Xi) inclusi in analiza. Comparativ cu analiza discriminant, analiza de regresie logistica conduce la estimatii ale riscului de insolvabilitate sau faliment, la nivelul intregii populatii, sau pe categorii (determinate de obiectul de activitate, apartenenta la una din categoriile Bursei de Valori Bucuresti, etc.). Insa aceasta metoda include in analiza doar informatiile financiare din exercitiul curent, fara a le lua in considerare pe cele din exercitiile financiare precedente. Acest lucru poate constitui o vulnerabilitate a opiniei auditorului si o limitate a unei misiuni de audit, mai ales in cazul acceptarii clientilor noi, pentru care nu se cunosc in totalitate informatiile din exercitiile financiare anterioare.

Aceste deficiente pot fi insa reduse cu ajutorul unei alte metode statistice de analiza a datelor, analiza de supravietuire care utilizeaza modelele de durata neparametice si semiparametrice. Avantajul acestor metode este determinat de faptul ca, pornind de la o serie de factori financiari si nefinanciari, se poate determina in timp probabilitatea de aparitie a riscului de insolvabilitate sau faliment. Mai bine spus, se poate estima dupa cati ani de la prima cotare la bursa sau de la infiintarea firmei, evenimentul funest poate sa apara sub influenta unor factori considerati.

In acest tip de analiza, modelul utilizat este de forma: h(t) = [h0(t)]e β0 + β1∙X1 + β1∙X1 +…+ βi∙Xi + … + βn∙Xn, unde h0(t) reprezinta rata hazardului de referinta (cunoscuta din cercetari anterioare), h(t)reprezinta rata hazardului asociat evenimentului studiat (insolvabilitatea sau falimentul) la momentul t (exercitiul financiar in care are loc auditul financiar), βi reprezinta coeficientii modelului, iar Xi reprezinta variabilele financiare si nefinanciare incluse in model.

In functie de complexitatea misiunii auditorului, de gradul de adecvare si de suficienta al probelor de audit care se doresc a fi utilizate pentru sustinerea opiniei finale, auditorul financiar poate utiliza una din cele trei metode sau poate corobora rezultatele obtinute in urma aplicarii celor trei, pentru a obtine o asigurare rezonabila cu privire la faptul ca firma isi va putea continua activitatea intr-un orizont de timp previzibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *