web analytics

E bine sau e rau sa aderam la Euro?

Cristian PAUN

Este in momentul de fata o mare dilema pentru noi. Dilema e si mai mult accentuata de faptul ca ne apropiem cu pasi repezi de momentul de intrare in linie dreapta pentru a atinge tinta asumata de 2015 (deocamdata este momentul asumat oficial de trecere la Euro care pana in momentul de fata nu a fost modificat, desi se preconizeaza tot mai mult modificarea sa, in conditiile in care si 2015 a rezultat in urma unor amanari succesive – vezi declaratia dl. Florin Georgescu pe acest subiect): cu 2 ani inainte de acel moment trebuie sa intram intr-un mecanism de stabilitate a cursului de schimb care presupune un leu suficient de stabil care sa nu iasa natural (adica fara interventii de la BNR) dintr-o marja de variatie de +/- 15% (daca a iesit, perioada de doi ani va curge din acel moment din nou). Incepand cu 2013 BNR nu va mai avea voie sa intervina direct pe cursul de schimb in piata (poate asa se si explica de ce cursul incepe incetul cu incetul sa tinda catre o valoare mai realista si mai apropiata de conjunctura locala – o economie care a facut pasi importanti in spate revenind la nivele din 2003 / 2004).

De ce ar fi bine sa aderam la Euro si de ce nu? Argumentele economice sunt cele clasice la umbra carora a fost vandut acest proiect monetar: [1] costuri de tranzactionare mai mici; [2] riscuri valutare inexistente pe relatia cu parteneri din Zona Euro (ramane totusi riscul valutar pe relatia cu partenerii din afara Zonei Euro care si-au pastrat propria moneda sau nu au aderat inca la acest proiect); [3] o mai buna comparabilitate a preturilor; [4] o impulsionare a liberei circulatii a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor (ceea ce numim piata unica a UE). In realitate, aceste argumente sa le spunem economice palesc in fata adevaratelor argumente politice sub care a existat inca de la inceput proiectul Euro: expandarea statului si supra-statului (institutiile comunitare) din productia de moneda (si tiparita dar si expandata prin bancile comerciale). Proiecte fabuloase incepand de la sedii de institutii europene, opulenta birocratilor de la Bruxelles pana la proiecte de dezvoltare cu forta pentru mediul rural (clasicele parcuri de la sate) nu puteau fi demarate fara acest proiect mai degraba politic care a fost si este Euro. Faptul ca Euro a fost mai degraba un proiect politic o confirma si aderarea Greciei prin minciuna (nu indeplinea criteriile) dar si faptul ca la foarte scurt timp criteriile de convergenta nominala au fost trecute sub pres (in momentul de fata abia mai exista 2 – 3 tari care cu greu le mai indeplinesc). Minciuna care a ascuns europenilor adevarata fata a acestui proiect (faptul ca niciodata nu vor conta criteriile de convergenta de exemplu si ca nimeni nu va fi pedepsit daca le incalca) a dus la sustinerea in masa a sa. Statele au renuntat la un sistem de monede care aducea costuri de tranzactionare mai mari si riscuri suplimentare dar macar tempera pofta guvernelor de a trai pe datorie, deficit si productie de bani din nimic prin concurenta interna care exista intre monede si care sanctiona destul de repede orice derapaj in acest sens. Argumente contra adoptarii Euro de tipul ca “nu suntem suficient de dezvoltati” sau ca “nu suntem suficient de pregatiti” nu cred ca isi au locul in acest caz: si in Romania sunt regiuni, sate, orase, familii care nu sunt omogene ca venit, profit, productivitate si leul nu sufera cu nimic (e deci o falsa problema care poate fi folosita ca poveste si argument in orice sens de discutie; pana la urma starea naturala in economie e sa nu fim omogeni).

Orice moneda fiduciara este mai degraba un proiect politic si mai putin unul economic (din acest punct de vedere, banii fiduciari creati din nimic incalca cele mai elementare legi economice, avand si o puternica problema etica in spate – cel care creaza banii ne fura practic din venit). In acest caz, proiectul politic numit Euro inlocuia un proiect politic numit moneda locala calcand in picioare concurenta monetara care mai atenua din problema. Singurul argument pentru care Euro ar fi o solutie mai buna pentru Romania consta in faptul ca Euro a ramas inca mult mai putin inflationista decat a fost leul (cu cresteri de preturi de peste 30000 de ori in ultimii 20 de ani ascunse in diferite reforme monetare cum ar fi taierea celor 4 zerouri). Euro, cu tot proiectul politic in spate, ramane mai stabil decat leul atata timp cat Germania nu va ceda presiunilor similare celor de pe la noi. Politica monetara din Romania, adesea dusa la presiunea factorilor politici, a facut concesii enorme sectorului de stat si a celor care orbiteaza in jurul sau. Productia de bani din nimic a distrus sistematic orice gand antreprenorial si a mentinut sectorul privat intr-o stare de letargie permanenta (antreprenorii autentici fiind sufocati de cei politici si de cei monetari). Ea a fost acoperita adesea de argumente de tipul: sa scadem dobanda pentru a oferi economiei un stimul monetar necesar relansarii (scaderea se facea prin infuzie de bani); sa depreciem usor cursul ca exportatorii romani sa aiba de castigat (tot prin tiparire de bani); sa finantam proiectele statului creatoare de locuri de munca (tot prin productie de bani difuzata de bancile comerciale care achizitioneaza titluri ale statului) etc. In final nici nu au fost create locuri de munca, nici nu ne-am reformat si am ramas si mai saraci (cei mai multi dintre noi). Cei mai apropiati de robinetul de bani au extras profituri masive si le-au transferat rapid afara.

Va ramane Euro un proiect mult mai putin inflationist decat este leul in momentul de fata? Greu de spus… pentru ca si in Zona Euro s-au acumulat probleme similare Romaniei, mai ales din partea unor economii care sunt conduse intr-o optica identica: mult stat asistential, putin sector privat, piata puternic reglementata si controlata de la butoane. Criza din Zona Euro nu este una a pietelor sau a capitalismului ci una a statelor, a risipei, a proastei guvernari, a asumarii de probleme de catre sectorul public care ar fi fost mult mai bine rezolvate de catre sectorul privat. Nota de plata pentru asa ceva nu e usoara iar cei care roiesc in jurul statelor si a celor care au provocat aceasta criza nici nu vor sa auda de pierderi ci, mai degraba, de socializarea lor prin inflatie (productie de bani). E clar ca daca totul se va duce in hiperinflatie nu ai ce sa cauti in Zona Euro si oricum intrand acolo vei iesi instantaneu datorita acestui fapt. Daca punem cap la cap aceste lucruri putem da un raspuns lucid intrebarii grele referitoare la adoptarea sau neadoptarea Euro in Romania: daca efectele economice si inflatia mai redusa decat cea produsa de banca centrala din Romania in istoria ei vor fi peste riscul de hiperinflatie atunci merita sa intram in acest proiect. Problema e totusi ca riscul de hiperinflatie e foarte mare cu tari ca Grecia, Italia, Spania sau Portugalia incluse intr-un astfel de proiect (la care ne adaugam si noi), cu lipsa de concurenta intre monede fiduciare si cu un proiect european tot mai costisitor si tot mai ineficient. Pare ca totusi e mai bine sa stam deoparte. Chiar daca am fi tentati sa credem in Euro ca solutie (avand in vedere mai ales argumentele economice), pana la urma se dovedeste incetul cu incetul a fi o alegere foarte proasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *