web analytics

DESPRE BANCI Sine ira et studio… (2)

1603020733_laurentiu_mitrache_leumi-bank

Laurentiu MITRACHE

Recentele dezbateri care anima de luni de zile societatea romaneasca au ca punct de pornire natura si continutul relatiilor creditor-debitor si consemneaza grave acuze privind compor tamentul lipsit de etica, ideal definita de animatori undeva la granita utopicului, al bancilor. Principalul repros adresat bancilor comer ciale este explicit legat de activitatea acestora de acordare a creditelor, astfel incat apare ca justificata intrebarea privind intelegerea co recta si completa a acestei activitati bancare. Fara a da nume si fara a fi necesar acest lucru – evidenta fiind demonstrata de invitatii parlamentari si avocati ai televiziunilor sau de exprimarea acestora in mediul public – natura si continutul actului creditarii consti tuie aspecte tratate cu atata superficialitate incat putem sa-l parafrazam fara a gresi pe Eminescu care, in calitatea sa de jurnalist politic la Timpul, o fi asistat la nenumarate dezbateri similare: «Non idem est si duo dicunt idem!». Chiar asa: atunci cand se vor beste de credite, au toti vorbitorii o reprezentare identica a subiectului?

Raspunsul este clar si simplu: NU! Desi ar fi util! O prima abordare survine aproape de la sine, generata de multitudinea sondajelor si a opiniilor exprimate public conform carora «bancile nu se mai bucur\ de incredere» dar si de formulari cu un ecou restrans, dar nu mai putin relevante, dupa care «bancile si-au pierdut increderea»! Exista vreo legatura intre «credit» si «incredere»? Evident ca da, atat semantic, cat si ca inevitabila intercon ditionare. Redus la semnificatia sa restransa «bancara», creditului i se ignora omniprezenta in aproape toate componentele vietii sociale, cu un rol determinant si de neinlocuit pentru buna sa functionare. Salariatul care accepta sa presteze o activitate pentru care este platit doar la sfarsitul lunii are incredere in angajatorul sau si ii acorda un credit! Vanzatorul care accepta sa vanda contra platii prin card electronic are incredere in VISA, Mastercard, American Express etc. si in institutia emitenta si, pe aceasta baza, acorda un credit clientului sau, de la care va incasa banii in 2-3 zile! Intreprinzatorul care acorda un avans construc torului are incredere ca acesta va presta lucrarea conform contractului si ii acorda un credit! Proprietarul care inchiriaza un apartament are incredere ca va fi platit de chirias si ii acorda un credit! Clientul care ii solicita un imprumut are nevoie sa obtina increderea bancii si pe aceasta baza doar poate obtine un credit in baza si limita caruia primeste imprumutul! Cetateanul care depune bani la banca sau consimte sa primeasca bani in banca are incredere in banca si ii acorda acesteia un credit! Romania a trimis tezaurul national la Mosco va in ajunul intrarii in razboi in 1916, acordand incredere Rusiei si, prin aceasta, un credit! Lista ar putea continua, practic, la nesfarsit, fundamentand concluzia ca o societate fara credit nu doar ca nu exista, dar nici nu ar putea exista! Istoria abunda de exemple in care acordarea unui credit doar pe baza increderii se poate dovedi riscanta atat pentru creditor, cat si pentru creditat.

Creditorii se pot oricand intalni cu datornici gen Mihai Viteazul, Vladimir Ilici Lenin sau Hugo Chavez, care nu doar sa le ignore drepturile, dar sa suporte si tratamente evident nedorite, cum a fost celebrul «dineu» organizat de amintitul domnitor Mihai Viteazul… Faptul ca, in prezent, bancile comerciale din Romania au devenit tinta predilecta a atacurilor unor autoproclamati lideri, nu doar de opinie, ci actionand efectiv, sustinuti de doua – prima si cea de-a patra – dintre puterile statale, inspirati sau nu de deloc sofisticata solutie a eroului de la Calugareni, nu este intamplator. In timp ce, practic si chiar teoretic, nici un agent economic sau persoana fizica nu utilizeaza zilnic creditul in cadrul activitatilor lor curente, facand insa acest lucru oarecum in felul Burghezului Gentilom al lui Moliere care, la randul sau, «facea proza fara sa stie», principala activitate a bancilor comerciale este creditarea si majoritatea covarsitoare a plasamen telor lor decurge si este indisolubil legata de aceasta activitate, prin forma speciala de credit reprezentata de imprumut. «Cruciada bancofoba» are un singur merit – acela de a sublinia importanta institutiilor bancare pentru progresul economic si social – si foarte multe componente nocive – intre care incercarea de a substitui reglementarii comercial-contractuale o reglementare subiectiv emotionala – care pot compromite «institutia creditului» cu niste consecinte deosebit de grave. Nedorind si, de aceea, evitand o complexa abordare doctrinara, o nepretentioasa «radiografie» a ceea ce numim «institutia creditului» este necesara pentru delimitarea intinderii analizei si argumentarii unui punct de vedere aparent ignorat de factorii macrodecidenti. Incepem prin a reaminti ca primul pas in stabilirea unei relatii de creditare consta in acordarea incre derii. Aceasta este lasata la discretia creditorului atunci cand implicarea sa este limitata la propria persoana: proprietarul este liber sa acorde cat credit isi permite sau doreste chiriasul sau, proprietarul unui autoturism poate astepta plata pretului atat cat considera de cuviinta, un cetatean care acorda un imprumut poate stabili fara nici o restrictie termenul de rambursare, un furnizor de bunuri poate acorda orice termen de plata clientilor sai etc. In plus, toti acesti creditori pot modifica – de comun acord cu debitorul – conditiile initiale, diminuand dobanda sau chiar renuntand la o parte din datorie.

Nu toti creditorii se pot bucura de aceasta libertate de decizie. Astfel, cei care acorda credite angajand interese si/sau resurse financiare ale unor terti care nu participa la decizia de creditare trebuie sa aiba in vedere protejarea intereselor acestor terti, constand, pe de o parte, intr-o remunerare satisfacatoare dar si, chiar mai important, in recuperarea sumelor avansate in cadrul operatiunii de creditare. Istoria abunda de exemple nefericite care argu men teaza suficient ca a permite bancilor sa actioneze exclusiv pe baza propriei politici de prudentialitate sau o interventie a statului permitand o excesiva flexi bilitate in aplicarea reglementarilor limitative pot conduce la consecinte sociale incalculabil dau natoare. Traim astfel de vremuri, care constituie o baza prea concreta pentru intelegerea si instituirea unor reglementari de natura a asigura o contributie sporita si eficienta a institutiei creditului si a promotorilor sai, bancile comerciale, la dezvoltare, pentru a nu le exploata. (va urma).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *