web analytics

De ce Stiglitz si Krugman se afla in eroare?

Cristian PaunCristian PAUN – Director executiv SOREC

Criza actuala a aruncat in aer toata “munca” lui Keynes care a lucrat asiduu pentru a produce “argumente” in favoarea expansiunii fiscale si monetare ca solutie pentru ocuparea  totala. Preturile se dovedesc a fi rigide doar pentru moment si pe termene din ce in ce mai scurte. Nici nu apucam sa iesim din criza ca intram deja intr-o alta pentru care avem mereu si mereu aceleasi “solutii”: expandarea si mai mult a taxelor si a cantitatii de bani din economie (inflatie) dublata de intarirea supravegherii in sistemul financiar-bancar, de reglementarea cu si mai multa ravna a operatiunilor pe care le pot face bancile centrale.

Discipolii lui Keynes nu puteau sa nu vina cu alte solutii fata de “maestrul” lor. Atat Stiglitz cat si Krugman, dar si altii (Nouriel Roubini, Michael Spence, Jeffrey Sachs care e in extaz in fata modelului social suedez), nu vad nici o problema in faptul ca datoria publica a continuat sa creasca exponential in criza in toate tarile, ca deficitele bugetare sunt si ele de necontrolat, ca bancile in continuare acumuleaza credite neperformante dar nu sunt lasate sa falimenteze, ca tari ca Cipru nationalizeaza banci si depozite bancare private, ca presiunile inflationiste sunt tot mai mari etc. Acesti “specialisti” de Nobel nu au o teorie corecta a crizei si rateaza sistematic cauza acesteia: expansiunea monetara si a creditului. Cu o teorie gresita si solutiile pe care le propui sunt complet aberante, iata cateva dintre ele desprinse din autorii invocati mai sus:

1. Crearea unei structuri care sa controleze si mai bine sectorul bancar (propunerea de a crea Uniunea Bancara in Europa, propunerea de a crea o Autoritate de Supraveghere Financiara in Romania). Functionarii din aceste institutii vor avea puteri de control sporite asupra operatorilor din piata;

2. Elaborarea de reglementari stricte cu privire la activitatea bancara (separatia intre activitatea de investitii – investment banking de activitatea de creditare – commercial banking in institutiile financiar bancare);

3. Crearea de fonduri de salvare consistente (exemplul TARP din SUA sau exemplul EFSF din Europa, rezerva internationala a bancilor centrale din tarile emergente intarite semnificativ prin imprumuturi generoase acordate de “troica” pentru a putea apara cursul de schimb din aceste tari);

4. Reglementari stricte pentru operatiunile sophisticate folosite in cadrul pietelor financiare – securitizarea, emisiunea de DR-uri, sindicalizarea bancara;

5. Control mai strict la nivelul agentiilor de rating care monitorizeaza si evalueaza riscurile asociate fluxurilor de capital (investitii straine directe si de portofoliu, credite externe cu sau fara garantie guvernamentala);

6. Infuzia masiva de lichiditate prin activarea tiparnitei care e menita sa creeze resurse importante pentru sectorul financiar-bancar greu incercat de retragerile masive de capitaluri pe fondul aversiunii la risc in crestere sau datorita creditelor devenite neperformante peste noapte (asta dupa ce bancile nu mai pridideau sa crediteze in stanga si in dreapta fara nici o grija pentru risc).

Nimic despre rezerva fractionara (care permite expandarea creditului pornind de la aceleasi depozite la vedere care diminueaza puterea de cumparare a tuturor), nici un cuvant despre expansiunea monetara (care permite introducerea in sistem a unor lichiditati aditionale care diminueaza puterea de cumparare a tuturor) si nici un cuvant despre salvarea sistematica de la faliment a operatorilor bancari. Redistributionismul din spatele rezervei fractionare si a expansiunii monetare scapa sistematic acestor “specialisti”.

Productia monetara din nimic, trebuie sa recunoastem acest lucru deschis, este o hotie sistematica de putere de cumparare care se transfera fara vrerea noastra din buzunarele noastre spre buzunarele celor care controleaza politic aceasta masinarie diabolica. Spre deosebire de taxe, productia monetara e mai greu de controlat si mai greu de perceput de catre cetateanul de rand. E o hotie foarte sofisticata. Ei bine, in loc sa ii preocupe aceasta hotie si sa incerce daramarea din temelii a acestui mechanism pervers, discipolii lui Keynes (Stiglitz, Keynes, Akerlof si restul) pledeaza pentru si mai mult redistributionism si jaf din buzunarele noastre (sau inchid ochii la el) si deturneaza discutia spre intarirea capacitatii legale si institutionale de control al pietei (prea ticaloasa si prea plina de externalitati negative). E ca si cum intr-un autobuz isi face veacul o gasca de hoti de buzunare iar noi ne preocupam de sediul politiei, de uniforma ofiterilor de politie si de cat de sofisticata sa fie arma din dotarea politistului. Asta in conditiile in care furtul din buzunarele noastre (cum este si cel prin expansiune monetara si prin expansiunea creditului) ramane o fapta legala si legitima, asiduu aparata de teoreticienii de vaza ai cetatii (premiati, galonati cu surle si trambite). Dublul standard este cu adevarat bulversant: hotii de buzunare din autobuze, daca sunt prinsi, fac ani grei de puscarie in timp ce cei care fura putere de cumparare prin expansiunea monetara sau a creditului sunt lasati in libertate. Prosperitatea celor “sofisticati” in a ne dijmui puterea de cumparare este evidenta. Ce sens are, in aceste conditii, sa ai tot felul de institutii si ofiteri de paza daca nu poti sa prinzi pe adevaratul vinovat al crizei care actioneaza “legal” in “interesul national”? O Autoritate de Supraveghere Financiara este absolut inutila si nu va preveni nici o criza viitoare. Putem include in aceeasi categorie de masuri aberante si propunerea legata de o competitie monetara in loc de moneda unica globala (asist la tot felul de discutii prin care se aduce in prim plan ideea ca  in loc de Euro sa avem mai multe monede pentru ca aceasta competitie monetara ne-ar scapa de probleme). Raman insa la ideea ca fara interzicerea expansiunii monetara prin rezerva fractionara sau prin tiparire concurenta intre mai multe monede fiat e fara sens. E ca si cum ai fi multumit ca in autobuz nu intra un singur hot de buzunare ci mai multi hoti de buzunare care s-ar afla in competitie pentru buzunarul tau. Competitia nu are nici un sens intre monede fiat.

Aici gresesc toti acesti neo-keynesisti atunci cand ofera tratamentul lor la criza actuala
: admit ca legal furtul de putere de cumparare si redistributia politica a acestei puteri de cumparare pe argumente politice.  In aceste conditii nu vei iesi din criza ci, dimpotriva, ne vom indrepta cu motoarele turate catre una noua. Traind cu iluzia ca suntem protejati de reguli, institutii si controlori cu puteri sporite dar care se plimba inutil prin piata si “aresteaza” sau “amendeaza” nevinovati in timp ce adevaratii hoti sunt protejati de lege (sau contract social).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *