web analytics

De ce e imoral sa ceri bani cu imprumut pe 50 de ani?

ionut.balan

Ionut BALAN – bloguluibalan.ro

Belgia si Irlanda s-au imprumutat pe 100 de ani. Austria a emis bonduri pe 70 de ani. Iar Franta, Italia sau Spania au lansat obligatiuni cu maturitate la 50 de ani. Este clar ca la dobanzile actuale e o oportunitate sa te imprumuti pe termen lung si sa platesti mai nimic. Relaxarea cantitativa (QE) a reusit sa denatureze suficient de mult felul in care ar trebui percepute natural problemele. E un moment bun ca statele si multinationalele sa emita obligatiuni, fiindca politica monetara acopera greselile politicienilor. 

Dar poate ca n-ar strica sa vedem dimensiunea etica a chestiunii. La bonduri cu scadenta atat de lunga orice progmoza e de domeniul SF. In jumatate de secol se pot epuiza rezervele de petrol, China comunista poate sa inlocuiasca Statele Unite in rolul de prima superputere a lumii sau un tsumani sa rada Manhattan-ul si Wall Street-ul de pe fata pamantului.

Cum poti sa-ti lasi banii pe mana cuiva o jumatate de veac in schimbul unui petic de hartie? Sistemele politice pot intra in colaps. Aurul poate sa redevina etalon monetar. Euro sa fie adoptat de toate tarile UE peste 10 ani, ca sa se dovedeasca un fiasco in 20. Si, nu in ultimul rand, e bine sa ne amintim ca in prima parte a secolului XX au fost doua razboaie mondiale, intre ele o criza, iar o treime din statele lumii au devenit comuniste – cine garanteaza ca istoria nu se repeta?

Si, fireste, principala motivatie pe care se bate moneda (cu scadenta la cinci decenii!), este speranta de viata in crestere. Francezii, de pilda, traiesc cu 6-7 ani mai mult decat in urma cu trei decenii. Totusi, trecand de la scenariile catastrofice la contraargumente serioase, se observa ca 50 de ani constituie un rastimp mai intins decat oricare perioada de viata activa din lume. Or, atentie!, vesticilor li se cere nici mai mult, nici mai putin, decat sa-si imprumute statele inainte de a intra in “campul muncii”, si sa li se dea banii inapoi la cativa ani dupa ce ies la pensie. E greu de crezut ca cineva poate economisi inainte sa inceapa sa lucreze!

Ca s-o spunem pe fata, alungirea curbelor de randament nu e cauzata neaparat de populatia supraimbatranita si de somajului ridicat in randul tinerilor, ci de moravurile politicienilor, in special cei europeni, care refuza sa schimbe paradigma si incearca prin intermediul bondurilor sa conserve statul social. 

Pe o crestere a sperantei de viata cu 7 ani in 30 de ani are loc o marire a maturitatilor la 50 de ani! Cei ce au provocat criza si care au ramas activi, oamenii politici, au inteles, in incercarea de a nu-si pierde credibilitatea si a rezolva problema bugetelor sociale, ca o astfel de masura – in conditiile actuale, in care, tot din cauza lor, se face QE – ca singura solutie e restrangerea masei monetare in circulatie cu ajutorul unor obligatiuni la termene lungi, scadente aflate dincolo de speranta de viata activa si de orizontul in care politicul poate genera planuri credibile de dezvoltare, ca sa se uite cine-i responsabil.   

Se pare ca evolutiile economice si sociale sunt, in momentul de fata, subsecvente incapacitatii, voracitatii si lasitatii clasei politice. 

Si nu stiu daca va mai aduceti aminte ceea ce am scris cu o alta ocazie, dar si Romania a emis titluri cu scadente peste cinci decenii. Printre acestea Imprumutul Improprietaririi 5% din 1922, adica bondurile suverane pe care le-au primit marii proprietari dupa Primul Razboi Mondial pentru a le fi luate pamanturile si impartite taranilor care au luat parte la luptele de la Marasesti – Marasti – Oituz.

Nu e un mit, Romania a fost granarul Europei, dar numai pana la reforma agrara din 1921. Gh.M. Dobrovici mentioneaza, in cartea sa “Istoricul Desvoltarii Economice si Financiare a Romaniei – 1823-1933”, ca “productia calitativa si cantitativa nu mai este aceea de sub marea proprietate, desfacerea produselor agricole si in special a graului nu mai este aurul dinainte de razboi”.

Dobrovici sustine ca faptul ca trei milioane de cultivatori – adica 80% din total – au devenit proprietari pe suprafete de pana la cinci hectare “explica multe din lacunele reformei agrare, ale carei scopuri sociale au facut sa se neglijeze cu totul ratiunile economice, ceeace lasa impresiunea ca s’a facut o improprietarire de ordin sentimental, iar nu de ordin pur economic”.

Dar sa lasam deoparte aceste “amanunte”, printre care si acela ca PNL a actionat ca un partid tipic socialist cand a realizat “reforma”. 

Pentru indeplinirea “actului social”, statul s-a obligat sa achite proprietarilor expropriati valoarea terenurilor cu pretul stabilit de instantele judecatoresti, prin intermediul unor titluri de credit.

Proprietarii particulari expropriati au primit titluri la Renta amortibila 5% din 1922, scadenta in 50 de ani. Manastirile, scolile si alte institutii au beneficiat de titluri la Renta perpetua 1922.

Din pacate insa, pe 1 mai 1947, guvernul Petru Groza a trecut prin Parlament o lege prin care se chemau la plata in termen de doua luni cele mai multe obligatiuni suverane, printre care si Imprumutul Improprietaririi 5% din 1922, renta amortibila.

Iar cei care au avut proasta inspiratie sa se duca sa-si ridice banii au cazut victime stabilizarii monetare din august 1947, cand s-a schimbat o cantitate redusa de lei vechi, in schimbul celor noi.

Dar nici cei care n-au reactionat la primul apel al guvernului prosovietic n-au fost mai norocosi. Pe 7 iulie 1948, s-a emis un nou act normativ prin care se spunea ca urmeaza sa fie rascumparate nu doar rentele amortibile din 1922, ci si cele perpetue, in termen de maximum un an de la emiterea legii, dupa care “titlurile neprezentate la plata inlauntrul acestui termen se prescriu, iar sumele corespunzatoare vor fi facute venit la Tezaur”.

Cei care au decis sa-si recupereze sumele in urma “ultimatului” din 1948 au ramas tot fluierand a paguba, pentru ca a venit cea de-a doua stabilizare, din 1952.

Asadar, Imprumutul Improprietaririi 5% din 1922 – renta amortibila – avea scadenta dupa jumatate de secol, la inceputul anilor ’70.

Dar guvernele instalate de Moscova i-au deposedat abuziv pe fostii mosieri ori pe urmasii lor de resursele pe care trebuiau sa le primeasca la jumatatea perioadei pana la scadenta, acestia ramanand, practic, si fara bani, si fara proprietati.

In plus, multi dintre ei au infundat puscariile comuniste pentru vina de a fi “elemente burghezo-mosieresti”, desi dupa reforma agrara “liberala” din 1921, cea mai radicala din regiune dupa Primul Razboi Mondial, Romania n-a mai fost o tara de latifundiari, ci una de mici proprietari.

Iata ce se poate intampla in 50 de ani cu un bond. Inteleptii invata din pilde, cei inteligenti din experienta, iar prostii din nimic. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *