web analytics

Conversia creditelor din valuta in lei sau schimbarea regulilor jocului in timpul jocului

B.Capraru

Bogdan CAPRARU – redactor sef

Chestiunea conversiei creditelor din valuta in moneda nationala a aparut din nou in prim-plan, ca urmare a unei hotarari date de o instanta judecatoreasca. Astfel, au fost puse din nou paie pe foc si valvataia pare sa se extinda. E corecta sau nou aplicarea acestei conversii? Pe scurt voi incerca sa analizez premisele si consecintele acestui fenomen.

Desigur, intr- o societate capitalista, bazata pe o economie de piata veritabila, regulile jocului se impun a fi cunoscute de la inceput, deontologia si etica trebuie sa functioneze, de asemenea. Altfel, vorbim de un capitalism salbatic, lipsit de previzibilitate, corectitudine si credibilitate. Credibilitatea trebuie sustinuta nu doar de institutiile financiare, dar si de clientii acestora si autoritati. In caz contrar, e un joc in care regulile sunt partinitoare si pot leza interesele participantilor.

Concret, marul discordiei este urmatorul: contractantii de credite in valuta (in special cei cu credite in franci elvetieni) sa aiba posibilitatea sa ramburseze creditul in lei, atunci cand acestia decid, la cursul din momentul contractarii creditelor. Prima intrebare care apare: e valabila aceasta aplicare si creditelor in derulare sau doar pentru creditele noi? A doua intrebare: care sunt conditiile in care se poate face aceasta conversie? Firesc ar fi ca aceasta reglementare sa nu se aplice retroactiv, dar avand in vedere ca punerea pe tapet a fost facuta tocmai de cei care au acum credite in sold, presiunea va fi sa fie retroctiva. Indiferent de retroactivitate sau nu, daca nu vor fi stipulate clar conditiile in care se va face conversia si aceasta operatiune nu ar presupune decat schimbarea denominarii la cursul din momentul contractarii (desigur, mai mic decat cel prezent), ar putea apare un fenomen de arbitraj speculativ demarat de clientii, in defavoarea creditorului. Acest lucru ar avea mai multe consecinte. Una dintre ele este cresterea riscului valutar pentru institutia de credit si in final transferarea acestora in costuri mai mari pentru creditele noi. Alta consecinta este aparitia unui missmach intre activele si pasivele bancii pe care banca va fi nevoita sa il ajusteze in pierdere. Daca nu se precizeaza ce dobanda va fi perceputa – cea din contractul in valuta sau cea la lei (iar daca se merge pe cea in lei, de la care moment ? – cel de la momentul semnarii contractului sau al conversiei?), iarasi situatia devine controversata, iar arbitrajul se inteteste.

Dincolo de calculele economice si financiare, am putea pune problema din punct de vedere etic. Este normal acest arbitraj? Ce ar fi, de exemplu, daca clientii unei banci ar face depozite in valuta la un anume curs si, in cazul in care moneda nationala se apreciaza, sa aiba pretentia desfiintarii depozitului prin conversie la cursul initial! Sau situatia inversa, banca sa aiba pretentia de a rambursa clientului depozitul convertit la un curs in moneda nationala mai mic, daca aceasta se depreciaza fata de momentul constituirii depozitului! Logic, situatia e aceeasi! Desigur, daca ne gandim la cazul clientilor care ar putea sa ajunga in situatia de a nu mai putea rambursa in mod real creditul, banca ar trebui sa gaseasca solutii impreuna cu acestia pentru a iesi din impas. Dar, din pacate, multi dintre cei care reclama conversia nu sunt neaparat in situatia aceasta…

Care ar solutia atunci? Daca se va merge pe varianta dreptului de conversie, atunci va trebui sa se stipuleze conditiile acestei operatiuni, astfel incat sa nu lezeze interesele niciunei parti. Pana la urma, cineva ar trebui sa preia riscurile si costurile ce pot aparea. Ori clientul, ori banca, ori un tert, ori deopotriva banca si clientul (eventual si un tert), dar lucrul acesta trebuie hotarat la inceput si ambele parti sa fie de acord. Riscul ar putea sa il preia, de exemplu, o firma de asigurari, pentru care clientul sau banca va plati o prima lunara pentru a-si rezerva dreptul conversiei. Daca si-l asuma banca, aceasta il va transfera pe costuri si, automat, in pretul altor produse pe care il vor plati alti clienti, sau il va pune pe seama profitului (daca il obtine). Daca si-l asuma clientul, atunci va trebui sa accepte dobanzi mai mari sau alte conditii, in asa fel incat sa imparta costurile cu banca. Schimbarea regulilor jocului in timpul jocului cu avantajarea doar a unui jucator nu este sanatoasa si corecta, avand consecinte negative pe termen lung!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *