web analytics

Cateva provocari pentru autoritatile monetare in contextul actual

various-central-banks

 Iuliana TOMULEASA

Criza financiara internationala actuala a generat efecte negative de o intensitate ridicata, astfel autoritatile monetare au extras o serie de invataminte din acestea, vizand in principal stabilitatea sistemului financiar. In acest context, se observa o serie de lectii fundamentale, printre care se identifica si: orientarea catre politica macroprudentiala, mentinerea obiectivului principal al politicii monetare de stabilitate a preturilor, dar si a credibilitatii acestui obiectiv, si nu in ultimul rand se reclama necesitatea implementarii unor schimbari in ceea ce priveste lichiditatea si flexibilitatea operatiunilor intreprinse de bancile centrale.

In acest mediu economic grevat de incertitudini sporite, se evidentiaza necesitatea sporirii atentiei bancilor centrale in directia monitorizarii si evaluarii activelor financiare, avand in vedere ca acestea reprezinta principalele canale de transmitere a politicii monetare la nivelul economiei reale, dar si faptul ca eventualele dezechilibre la nivelul acestora au un potential urias de afectare a stabilitatii financiare, acesta din urma fiind surprins de actuala criza.

De asemenea, criza creditelor subprime a scos la lumina necesitatea orientarii bancilor centrale pe dimensiunea macroprudentiala, care la randul ei, ridica o serie de preocupari de natura institutionala, organizationala, dar si legate de un instrumentar adecvat: identificarea unor indicatori financiari potriviti, conturarea de sisteme de avertizare timpurie mai complexe la adresa dezechilibrelor financare, a unor modele de contagiune financiara si a unor modele care sa suprinda mai bine conexiunile dintre sfera reala si cea financiara, avand in vedere dimensiunea uriasa de informatii statistice existente. Politicile macroprudentiale s-au conturat dupa ce s-a recunoscut unanim faptul ca actiunile vizate de acestea sunt corespunzatoare pentru intreg sistemul financiar, desi initial se considera ca actiunile directionate spre institutiile individuale sunt mai mult decat suficiente pentru prevenirea riscului sistemic, existand asa numita “fallacy of composition”. Astfel, masurile macroprudentiale vizeaza sa asigure functionarea sanatoasa a sistemului financiar si sa previna o serie de dezechilibre ale acestuia, astfel incat sa se asigure stabilitatea financiara si sa se previna riscului sistemic.

Una dintre cele mai recente provocari la adresa autoritatilor monetare, deriva din actiunea acestora de contracarare a efectelor crizei subprime. Concret, provocarea cu care se confrunta bancile centrale se refera la identificarea necunoscutelor ce formeaza ecuatia strategiei de iesire”. In acest sens, trebuie precizat faptul ca, strategiile de iesire sunt iminente, iar procesul de punere in practica a acestora este unul gradual, care trebuie realizat cu mare atentie, fiind necesara o comunicare eficienta intre toate partile implicate si luand in considerare faptul ca politica monetara nu poate fi schimbata imediat, fara riscul perturbarii pietelor si cresterii economice. Spre exemplu, factorii de decizie trebuie sa determine cu o cat mai mare precizie momentul implementarii strategiilor de iesire, durata aplicarii strategiilor de iesire, pasul acestora si asa mai departe. Astfel, posibilitatea periclitarii unei revigorari economice fragile, asa cum este cazul economiei mondiale la ora actuala, constituie un motiv intemeiat de amanare a aplicarii strategiilor de iesire, in ciuda confruntarii cu presiuni inflationiste care in mod teoretic solicita inasprirea caracterului politicii monetare.

O alta provocare de mari dimensiuni pentru autoritatile monetare, dar si pentru cele fiscale, cu precadere, este acutizarea datoriilor suverane acumulate in contextul crizei, pe fondul eforturilor statelor de sprijinire a economiilor, dar si in perioada de dinaintea crizei, cand a fost alimentat consumul exagerat. In planul politicii monetare, dar si al stabilitatii financiare, nivelul urias al datoriilor suverane ridica serioase probleme pentru autoritatile competente, constand in afectarea generatiilor viitoare prin diminuarea ritmului de crestere al PIB sau in presiunile inflationiste care insotesc de cele mai multe ori aceste datorii. Prin urmare, se impune o stransa cooperare intre frontul fiscal si cel monetar, aceasta avand capacitatea de potentare a stabilitatii financiare si implicit a unei bune transmisii a politicii monetare la nivelul sectorului financiar si al economiei reale. O alta problematica ce sta in atentia politicii monetare in conditiile crizei datoriilor suverane, este cresterea riscului de deteriorare a credibilitatii bancilor centrale dobandite in reusita luptei impotriva inflatiei. De asemenea, nu trebuie omise nici aspectele privind coordonarea dintre cele doua politici, sau cele referitoare la independenta operationala si impartirea responsabilitatilor, fiind imperios necesara stabilirea unei orientari institutionale clare.

O noua provocare aparuta pe fondul crizei subprime, vizeaza instrumentul de atingere deopotriva a stabilitatii preturilor, cat si a stabilitatii financiare, problema ce a fost accentuata si de presiunea recenta de incorporare explicita a obiectivului stabilitatii financiare in misiunea autoritatilor monetare. Practic, principalul instrument de actiune, rata dobanzii de politica monetara, nu este suficient pentru atingerea celor doua tipuri de stabilitati, cel putin nu pe termen scurt.

Sistemele bancare din plan international se confrunta cu schimbari istorice, astfel, se poate preciza faptul ca perspectivele pe termen scurt ale sistemului financiar depind de refacerea increderii in mediul economic, de relansarea sustenabila a cresterii economice si de evolutiile din cadrul pietelor financiare internationale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *