web analytics

Balciul privatizarilor: cazul Oltchim

Cristian PAUN

Dupa ce ca privatizarile din Romania se lasa aproape mai mereu cu icneli din partea guvernantilor (care vad cu durere cum li se mai micsoreaza placinta pe care o impart) dar si cu racneli din partea sindicatelor (care isi vor pierde semnificativ din rolul “bunei” guvernari a companiei pe care l-au avut sub obladuirea statului-tatuc), mai nou in Romania asistam la privatizarile de tip spectacol cu public, moderate de un veritabil “vornic al privatizarii” (pentru cei care nu stiu, in Ardeal vornicul e cel care merge cu plosca de tuica inaintea mirilor si se ocupa el de toate procedurile de adjudecare a miresei) care, de la platanele economiei, ne vorbeste cu emfaza despre necesitatea acestor privatizari, despre cat de dezastruos au fost administrate companiile statului (si de aici necesitatea scoaterii din impas a acestor companii) sau care improasca tot felul de glumite numai de el intelese (la care nu radea nimeni, poate decat fortati sau falsi) pe masura ce deschidea plicurile minutios pregatite.

Am ramas stupefiat vazand in direct acest spectacol halucinant de la care lipseau companiile adevarate care ar fi trebuit si ar fi avut capitalul necesar pentru a cumpara Oltchim. Un spectacol grotesc, de neinteles si fara niciun sens economic. Parca se vindeau haine second-hand cu strigare in piata publica. De ce a fost nevoie de tot acest balci al “privatizarii” Oltchim? In primul rand pentru ca Romania este intr-o permanenta campanie electorala de care nu mai scapam odata. Politicienii aveau nevoie de un spectacol ieftin pentru popor sa arate ca “se face” ceva pentru economie si pentru cei care lucreaza la Oltchim. Dupa ce am facut spume la gura criticand si vechea guvernare si pe cea actuala ca e momentul sa mai scoata la privatizare din activele statului, dupa ce FMI si alte institutii internationale si europene ne-au tras sistematic de urechi pentru intarzierile la acest capitol, era momentul sa aratam lumii intregi ca “se misca ceva”. Parerea mea e ca acest spectacol a aratat mai degraba lipsa de seriozitate si de implicare, disperarea de a veni cu fapte concrete dar si o completa necunoastere a modului in care se fac privatizarile unor obiective strategice greu de vandut mai ales pe perioada de criza.

Pe de alta parte, trebuie spus ca a fost nevoie de acest balci tocmai pentru a ascunde imperfectiunile acestei “privatizari” care au bulversat pana si pe unul dintre participanti (daca nu pe toti participantii) – celebrul “cautator al Elodiei”, Dan Diaconescu (in direct). Ce nu a inteles (sau a inteles prea tarziu) nici DD si nici majoritatea celor din popor care se uitau la televizor e ca acolo nu avea loc o privatizare autentica. Se vindeau doar actiuni la “Oltchim”, actiuni care nu dadeau drept de proprietate asupra terenului, cladirilor si instalatiilor Oltchim (care raman in continuare in concesiunea statului). Acolo se vindea o companie puternic dependenta de stat prin prisma faptului ca ea doar are drepturi de administrare asupra unor active fixe care raman in continuare sub controlul statului. Dependenta e cu atat mai mare cu cat aceasta companie “privatizata” are datorii enorme la ANAF, la Electrica, CFR Marfa, CET Govora in valoare de peste 700 milioane de Euro (de 10 ori mai mult decat capitalul social subscris inclusiv prin aceasta privatizare). Daca mai adaugam la aceasta si dependenta de ARPECHIM ca furnizor important de materii prime (si care nu se afla in ograda grupului Oltchim putand sa se razgandeasca oricand in privinta conditiilor contractuale) imaginea dezastrului e si mai buna. Ca si cum nu ar fi de ajuns, statul a mai impus o piatra de moara de gatul actionarilor – conditia ca numarul angajatilor de la Oltchim sa nu se modifice semnificativ.

Prin aceasta “privatizare” s-a vandut de fapt doar dreptul de a administra active ale statului si ea e doar o forma mai aparte de management privat in companiile de stat (nu are loc o selectie de manageri ci doar o cumparare a dreptului de a numi manageri) sau o forma mai aparte de parteneriat public-privat. Este o “solutie” de avarie care nu va aduce nimic bun pentru companie data fiind lipsa de experienta in domeniu a actionarului castigator care nu va avea prea mare marja de manevra (nu va putea inchide repede sectii, nu va putea reorienta productia, nu va putea da afara angajati, nu va putea vinde active pentru ca nu le are). Cel care a cumparat acest drept de administrare foarte viciat de datoriile companiei si de lipsa de proprietate asupra activelor a platit, dupa parerea mea, un pret mult prea mare. Abia astept ca dupa ce ii iau banii lui Dan Diaconescu sa fie declarata starea de insolventa la Oltchim. Sa vezi atunci distractie si dansuri din buric pe masa la OTV.

Acest exemplu de “privatizare” ratata confirma inca odata faptul ca in Romania inca nu se intelege ce inseamna acest lucru si cum ar trebui facut el ca la carte. Nu se intelege ca astfel de momente sunt fundamentale pentru economia romaneasca si ca pot aduce adevarati jucatori de pe pietele internationale in arena noastra economica. Ratam sistematic acest proces (care e cea mai importanta reforma structurala pana la urma) invocand tot felul de motive false. In fapt, acest proces de privatizare s-a ratat pentru ca punem conditii prea drastice investitorilor, nu garantam acestora stabilitatea fiscala (si legislativa) de care au nevoie, mentinem un control al preturilor si al industriilor si al infrastructurii de care depinde investitia pe care acesti ar trebui sa o faca (de exemplu industria energetica, transportul pe calea ferata), mentinem si aparam un sistem birocratic sufocant etc. Incetul cu incetul am iesit de pe harta investitiilor si capitalului strain si ne indreptam catre o izolare economica ce nu aduce nimic bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *