web analytics

Autopsia unui esec – o analiza critica a monedei euro (I)

Gabriel MURSA

Evolutiile economice recente din vestul “batranului continent” arata cat se poate de clar ca proiectul unei monede unice se dovedeste a fi un esec lamentabil. Desi existenta sa trebuia sa reprezinte incununarea eforturilor de unificare incepute acum mai bine de o jumatate de veac, moneda euro pare sa constituie una dintre piedicile majore in calea dinamicii sanatoase a economiilor de pe continentul ce poarta numele unei printese feniciene rapite de Zeus.

Dorintele initiale ale arhitectilor Uniunii Europene erau acelea de a crea un spatiu al libertatii, democratiei si liberului schimb. Insa, pe masura trecerii timpului, generoasele intentii de edificare a unei civilizatii fondate pe principiile liberalismului au fost inlocuite cu straduintele disperate de construire a unei societati conduse prin intermediul comisarilor si cu directive emanate de la un centru numit Bruxelles. In acest joc, moneda unica trebuia sa joace un rol esential, ea urmand sa fie folosita drept vehicul al centralizarii, desi ratiunile introducerii sale erau, cel putin la nivel declarativ, strict economice.

Foarte multi economisti au vazut in euro o modalitate prin care Banca Centrala Europeana (BCE) putea pune capat orgiilor monetare keynesiene la care recurgeau bancile centrale nationale, ce traiau intr-un concubinaj impotriva naturii cu guvernele din propriile tari. Dupa cum bine se stie, renuntarea la etalonul-aur a facut ca politica monetara sa devina mult mai “flexibila” (evident, folosim termenul in sens peiorativ), ea putand fi utilizata ori de cate ori politicienii considerau ca sistemul productiv nu a atins “deplina utilizare” sau ca cererea agregata se sufoca din cauza comportamentului “irational” al celor ce economisesc. Avand ca fundament teoretic pildele lui Keynes, noua politica economica a condus, in toata lumea, la deficite bugetare cronice, devalorizari succesive ale monedelor nationale si “socuri” nesfarsite in sistemul preturilor relative, fapt ce afecta grav procesul de alocare a resurselor. Practic, guvernele nationale reuseau sa-si ascunda (temporar) lipsa de chibzuinta si absenta reformelor structurale prin utilizarea politicii banilor “ieftini”. In aceste conditii, proiectul monedei unice europene era vazut de multi economisti liberali drept o garantie ca dezmatul pe bani publici si iresponsabilitatea funciara a guvernelor nationale vor fi stopate. Argumentul decisiv in favoarea pozitiei lor era reprezentat de conditiile impuse de Uniunea Europeana tarilor doritoare sa adere la zona euro: tinerea sub control a inflatiei (de fapt, restrictionarea emisiunii monetare), reducerea deficitului bugetar, insanatosirea finantelor publice, limitarea datoriei publice etc. In plus, economistii considerau moneda unica drept un instrument fiabil de reducere a costurilor de tranzactie si de diminuare a riscului valutar. Argument nationalist conform caruia euro stirbeste suveranitatea nationala parea subtire prin comparatie cu cel al reinstaurarii disciplinei in politica economica.

Dupa un deceniu de la introducerea sa efectiva, multe dintre argumentele acceptarii monedei unice europene devin din ce in ce mai subrezi. Insa, analiza trebuie sa inceapa cu referiri la slabiciunile sale structurale.

1. Euro – instrument de inginerie sociala

Euro este o moneda de hartie, aflata sub administrarea discretionara a unei entitati centrale multinationale (BCE), cu sediul la Frankfurt pe Main. Aceasta institutie bancara nu difera fundamental de Banco de España sau Banque de France. Ea continua sa fie o institutie ce detine monopolul asupra unei monede fiduciare, asumandu-si rolul de planificator central al sistemului financiar. Evident, prin comparatie cu fostele banci nationale, transformate intr-un soi de sucursale lipsite, practic, de atributii importante, BCE concentreaza o putere decizionala si politica incomparabil mai ridicata decat oricare dintre fostele banci centrale. Asadar, a absorbit fostii planificatori centrali nationali, devenind un colos ale carui puteri rivalizeaza doar cu cele ale fostului Gosplan sovietic. Evident, BCE nu stabileste numarul perechilor de pantofi ce ar trebui fabricati in Uniunea Europeana, asa cum facea Gosplan-ul, insa, in esenta, isi asuma acelasi rol de planificator, propunandu-si sa adapteze volumul de insemne monetare emise la nevoile reale ale utilizatorilor de bani; cu alte cuvinte, isi atribuie sarcini specifice proiectelor de inginerie sociala. Din aceasta perspectiva, Banca Centrala Europeana prezinta un dezavantaj prin raportare la fostele banci centrale nationale. O entitate de planificare locala are avantajul ca volumul de cunoastere ce trebuie prelucrat pentru a lua decizii legate de emisiunea monetara este mai scazut decat cel necesar unei entitati multinationale (BCE). Prin urmare, cea de-a doua are o misiune mult mai dificila. Bancile centrale stabilesc un pret esential in sistemul productiv, rata dobanzii. Aceasta reflecta preferintele subiective pentru timp ale milioanelor de indivizi implicati in procesul de alocare a resurselor rare. Pentru ca acest pret sa fie unul “corect”, planificatorul ar trebui sa detina toata informatia legata de preferinta pentru timp a indivizilor ce populeaza respectivul sistem economic. Or, acest lucru este imposibil deoarece cunoasterea de un asemenea tip este disipata (deci, foarte greu de captat si prelucrat), supusa schimbarii (fapt ce creste enorm costurile de achizitie), subiectiva, tacita si, in mare parte, netransmisibila. Acest caracter al cunoasterii face imposibila misiunea planificatorului, lucru valabil in cazul unei banci centrale. Asadar, daca activitatea unui planificator local este imposibila, cea a unui planificator multinational (BCE) nu poate avea un alt caracter. In foarte mare masura, deciziile Bancii Centrale Europene sunt arbitrare. De aceea, aceasta entitate financiara nu poate “regla fin” volumul insemnelor monetare pentru a-l adapta la cerintele reale ale utilizatorilor de bani, dupa cum nu poate stabili o rata a dobanzii care sa aiba legatura cu preferinta reala pentru timp a milioanelor de invidizi din zona euro. In consecinta, organul central de planificare financiara a Uniunii Europene, mai precis, a tarilor din zona euro, instrumentele si deciziile sale sufera grav datorita acestei insuficiente cognitive. Atunci, daca o entitate nu-si justifica existenta (deoarece logica ne arata ca misiunea pentru care a fost creata este imposibila ), ce se poate spune despre artefactele sale?

2. Euro – moneda fiduciara

Unul obiectivele introducerii monedei euro a fost acela de a pune frana comportamentului inflationist al bancilor centrale nationale si de a disciplina politica bugetara a guvernelor locale. Evolutiile economice din ultimii ani arata ca bunele intentii initiale nu s-au materializat. In esenta, inlocuirea francului, a pesetei sau a lirei italiene cu moneda euro nu a adus o schimbare esentiala in filozofia sistemului monetar deoarece toate (inclusiv, euro) au un caracter fiduciar. Sistemul bancar pastorit de Banca Centrala Europeana continua sa fie unul cu rezerva fractionara, instabil prin insasi structura sa. Asadar, folosindu-se de depozitele la vedere, bancile comerciale pot crea artificial oferta monetara, bazandu-se pe faptul ca, in cazul incapacitatii de a satisface retragerile neanticipate ale clientilor, vor apela la imprumutatorul de ultima instanta, singurul detinator al tiparnitei, adica BCE. In absenta unui etalon rigid, sistemul bancar nu se va putea abtine niciodata de la profitabila activitate de a crea bani din nimic, ceea ce va induce, inevitabil cicluri de boom artificial si crize economice dureroase. Aparitia euro si a bancii centrale nu schimba lucrurile, ci le muta la nivelul eurozonei. Aparent, moneda euro se bazeaza pe centuri de siguranta mult mai solide (criteriile pomenite in prima parte a articolului). In realitate, asa ceva nu se intampla. Este suficient sa ne uitam la dinamica deficitelor bugetare din ultimii ani sau la explozia datoriei publice pentru a trage concluzia ca nimic esential nu s-a schimbat prin introducerea monedei unice (1). Ce diferenta exista intre vechiul sistem monetar si cel actual daca BCE accepta drept colateral obligatiuni junk ale statului grec? Efectul final va fi acelasi: accelerarea emisiunii monetare de euro (nu de drahme). Evident, posibilitatile de a recurge la acest truc pot fi limitate deoarece guvernele locale ar fi putut exercita presiuni mult mai mari asupra bancilor centrale din propriile tari decat asupra BCE. Unii ar putea spune ca intrarea in zona euro ar fi in stare sa disciplineze guvernele flancului sudic al Uniunii Europene, in mod traditional, mai nechibzuite, mai inflationiste. S-a intamplat acest lucru? Evident, nu. Care sunt tarile cu cele mai grave probleme? Grecia, Spania, Italia si Portugalia, adica cele ale caror guvernele erau si inainte de adoptarea euro cele mai risipitoare si iresponsabile.

Exista economisti care sustin avantajele monedei euro plecand de la premisa ca in conditiile monedei unice, guvernele locale nu vor mai putea recurge la tiparnita pentru a-si acoperi deficitele, datoriile si populismul (2), ci vor inlocui instrumentul traditional al politicilor economice (tiparnita) cu programele de austeritate. Totusi, faptul ca BCE achizitioneaza direct obligatiuni ale guvernelor din zona euro, indiferent de rating-ul acestora, (tiparind cantitati suplimentare de euro), faptul ca sindicalizarea datoriei publice europene pare o chestiune de timp (ceea ce ar duce la o explozie a datoriilor si o crestere a ritmului emisiunii de moneda unica), pot reprezenta argumente in favoarea ipotezei ca, in esenta, caracterul fiduciar si discretionar al monedei euro nu difera de cel al monedelor nationale, emise de fostele banci centrale. Daca euro este la fel de rigid precum etalonul-aur, de ce BCE finanteaza guvernele cumparandu-le obligatiunile? De ce emite cantitati suplimentare de moneda unica si nu le obliga sa recurga exclusiv la programe de austeritate?

Pe termen scurt, imprimarea unor bucati de hartie cu insemne monetare este mult mai facila decat disciplina pe care ar fi impus-o, spre exemplu, etalonul-aur. Din pacate, democratia, pe langa indiscutabilele sale avantaje, prezinta si inconvenientul de a-i determina pe artizanii politicilor economice sa gandeasca pe termen scurt. Or, in acest orizont de timp, moneda fiduciara se dovedeste a fi cel mai bun instrument pentru interesele politicienilor. Posibilitatea de a ascunde sub pres probleme grave, recurgand la emisiune monetara, face ca o moneda precum euro sa nu poata fi decat o unealta aflata oricand la indemana puternicilor zilei, interesanti sa-si asigure supravietuirea politica macar pana la urmatoare alegeri, o posibilitate pe deplin rezonabila prin utilizarea unei monede decuplate de un etalon rigid si solid. Din aceasta perpectiva, singurul “avantaj” al monedei unice europene pare sa fie acela de a facilita procesul de centralizare politica a Europei, visul ascuns al planificatorilor gen Jean Monnet. Daca mai tinem cont ca dupa unificarea politicii monetare (un esec, de altfel), liderii politici europeni isi doresc cu ardoare unificarea fiscala (ceea ce va elimina, finalmente, chiar daca nimeni nu spune acest lucru in prezent, posibilitatea utilizarii instrumentului avantajului comparativ al impozitelor scazute), nu ar trebui sa ne mai indoim: moneda euro serveste altor scopuri decat celor pentru care se spune ca ar fi fost introdusa.

Va urma in numarul urmator al revistei

(1) O analiza lucida a situatiei economice din Europa ultimilor ani poate fi gasita in Bagus, Philipp – Tragedia monedei euro, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, 2011.

(2) In acest sens, a se vedea figura aparte pe care o face Jesús Huerta de Soto printre intelectualii de aceeasi factura doctrinara. Pentru cei interesati, recomandam articolul An Austrian of the Euro, publicat de Mises Institute la adresa http://mises.org/daily/6069/An-Austrian-Defense-of-the-Euro si tradus in limba romana de subsemnatul.


Aceasta lucrare/articol a beneficiat de suport financiar prin proiectul “Studii Post-Doctorale in Economie: program de formare continua a cercetatorilor de elita – SPODE”, contract de finantare nr. POSDRU/89/1.5/S/61755, proiect finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *