web analytics

Auditul, control de catifea

Ionel BostanIonel BOSTAN

Prin definitie si functii, auditul este menit sa identifice slabiciunile si disfunctiile cu care se confrunta entitatea si de a contribui la imbunatatirea activitatii acesteia prin formularea de recomandari adecvate pentru manager, pe calea obtinerii performantelor dorite. Astfel, spre deosebire de controlul clasic, exercitat pe acelasi tarim, coercitia nu reprezinta defel arma forte cind este vorba despre audit. Si asta, indiferent daca ne gindim la auditul public, statutar, contractual etc., de la noi sau din afara.

Asa cum glasuiesc in prezent normele si standardele aplicabile, indiferent ce releva rezultatele misiunilor de audit, sub aspectul abaterilor constatate, acestea fac obiectul comunicarii catre manager, in vederea efectuarii demersurilor corective. De priceperea, vointa si respectul lui fata de lege, depinde inchiderea “lantului” (fed-back pozitiv) si posibilitatea tragerii unei concluzii asupra eficientei unei misiuni de acest gen.

Poate tocmai de aceea se aduce in discutie (si) necesitatea existentei unui arsenal coercitiv eficace. Mai ales cind vine vorba despre misiuni exercitate de Curtea de Conturi. Se prezuma ca s-ar diminua astfel ponderea masurilor/ recomandarilor neimplementate de factorii de raspundere. Asta nu ar face decit ca cei care sustin bugetul consolidat (contribuabilii) sa fie mai linistiti in legatura cu formarea si utilizarea banului public sau cu administrarea patrimoniului statului.

Numai ca ceva foarte concret sub aspectul intaririi efective a auditului nu s-a intreprins. In plus, criza economica si limitarile bugetare au facut sa ne confruntam adesea chiar cu desfiintarea compartimentelor de audit intern din sectorul public. Nu a contat ca este total neproductiva renuntarea la o structura organizatorica al carei scop principal este de a identifica slabiciunile si disfunctiile cu care se confrunta entitatea si de a contribui la imbunatatirea activitatii acesteia prin formularea de recomandari adecvate.
Analiza in dinamica a formelor de organizare a structurilor de audit din cadrul institutiilor publice (cf. Raport MFP/ 2012, http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/audit/Rap_activit_auditintern_sectorpublic_2011.pdf) evidentiaza o evolutie descendenta a tuturor formelor adoptate, cu ritmuri de scadere diferite. Numarul de birouri a scazut intr-un ritm mediu anual de cca. 4%, variind de la 71 de structuri in anul 2009, la 65 de structuri in anul 2011; numarul de directii a scazut intr-un ritm mediu de cca. 12%, variind de la 9 in anul 2009, la 7 in anul 2011, iar structurile de audit organizate sub forma de compartimente au scazut de la 802 in anul 2009, la 681 in anul 2011, intr-un ritm mediu anual de cca. 8%.

Din acelasi raport aflam ca prin mentinerea unor structuri de audit intern care functioneaza cu un singur post, se promoveaza un mediu de control nefavorabil caracterizat de:
● absenta masurilor care sa permita ca activitatea de audit intern sa poata continua in orice moment (neimplementarea Standardului 21 Continuitatea activitatii);
● lipsa unor forme de control intern a activitatii desfasurata in cadrul structurilor de audit intern, prin neexercitarea functiei de verificare/supervizare (neimplementarea Standardului 18 Separarea atributiilor);
● insuficienta competentelor colective pentru a asigura realizarea obiectivelor specifice de audit intern;
● afectarea independentei si obiectivitatii auditorilor interni care vor realiza misiuni de asigurare, dupa ce au fost implicati in misiuni de consiliere.

Referindu-ne doar la exercitarea auditului public intern in administratia publica locala a judetului Iasi, aici auditul intern a fost exercitat in proportie de (doar) 20%, prin compartimente proprii, iar in 33% din cazuri – prin contracte de prestari servicii. Asa cum se observa, un procent destul de insemnat dintre entitati ramine neauditat.

Dar chiar si acolo unde se exercita, aportul activitatii de audit intern la buna gestionare a banului public nu se situeaza la nivelul asteptarilor, cauza principala fiind “existenta unui corp profesional al auditorilor interni care nu asigura toate competentele necesare pentru a asigura realizarea activitatii de audit in conditii de eficienta si eficacitate”. Potrivit raportului susmentionat, “atestarea auditorilor interni reprezinta cea mai importanta cale de imbunatatire a sistemului de recrutare si creare a posibilitatii de asigurare a unui sistem omogen de pregatire profesionala a auditorilor interni”.

Or, respectiva atestare, care nu presupune nimic altceva decit “recunoasterea competentelor profesionale dobindite de auditori pe baza corespondentei disciplinelor inscrise in foile matricole, aferente studiilor universitare, postuniversitare, sau in certificatele de absolvire cu recunoastere nationala, cu domeniile din Cadrul de competente”, in afara de faptul ca nu e cert ca poate garanta performanta, se lasa inca asteptata. HG nr. 1259/2012 (pentru aprobarea Normelor privind coordonarea si desfasurarea proceselor de atestare nationala si de pregatire profesionala continua a auditorilor interni din sectorul public si a persoanelor fizice) confera un minim de cadru institutional pe aceasta linie, dar aplicarea si rezultatele intirzie.
Tinind-o asa inainte, parca se doreste cu tot dinadinsul a se demonstra ca lucrurile merg oricum (si fara audit), nefiind exclusa atingerea opusului tintei consolidarii auditului public.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *